eu nu am amintiri

Efecte a(d)verse dupa ce mama s-a vaccinat anti Covid19

Ca o fiică grijulie, am avertizat-o din timp pe mama că mari somități de pe facebook, (jucăria ei pe care încet, o înlocuim cu puzzle) spun vorbe foarte urâte si grele despre vaccin si reacții.

- Cum ar fi?
- Pai… o doamnă, nu-i dau nume, zice că după un timp ai pus-o, atunci să vezi… Că nu se știu reactiile pe termen lung.
Mama, serioasa, alege bluza cu care merge la vaccinare si dă replica:
- Dragă, la varsta mea, sa-mi spună exact, nu asa, că ai pus-o în timp, că de-astea am auzit eu destule. Cum, cand si cu cine!

adevăr scrii, tu, fată dragă (și femeie iubită)!

(...)

De fapt, împărțirea treburilor de acasă înseamnă dragoste

Chiar dacă nu e ceva foarte poetic, nici dramatic.

Dragoste e atunci când cineva (femeie sau bărbat, nu contează) pregătește masa, iar tu te ridici de pe canapea și întrebi dacă poți ajuta. Chiar dacă e un film senzațional la televizor.

puterea asta trebuie s-o ai tu

Cum mi-am depășit frica de mers la doctor

Care a fost momentul în care mi-am dat seama că TREBUIE să trec peste această temere și ce m-a ajutat în acest proces.

Sănătoși să fim!

Am auzit des vorbele astea. Le-am folosit și eu; m-am încurajat atunci când mi-a fost greu, gândindu-mă că pot să rezolv orice atâta timp cât eu și ai mei suntem sănătoși.
Dar dacă… ?

Mi-a fost mereu teamă de boală și de spital – chiar dacă la spital mergi preventiv sau ca să te însănătoșești.
E drept că eu am și niște experiențe care nu mă ajută prea mult. Am pierdut-o pe mama din cauza cancerului și – de parcă durerea asta n-ar fi fost de ajuns – s-au adăugat și alte traume. Cine a stat pe holurile spitalelor oncologice știe despre ce vorbesc.

as time goes by

Propoziția asta ”n-am timp” e ca perfecționismul trecut la calități în CV. Adică, o păcăleală.

Faci un pact diavolesc cu acest Namtimp, încât aproape întreții simbioza asta bolnăvicioasă. Eu am momente când plec de la Sibiu fără să fac razia prin dulapuri, pe care mi-o propun de fiecare dată în prima zi de vacanță la părinții mei. Și mă bucur aproape că n-am făcut-o, cu gândul că voi avea cu ce să încep data viitoare când venim.

Parcă mă simt mai bine să știu că rămâne ceva de făcut.

E deja după-masă când scriu acest articol. Soțul m-a întrebat ce-am făcut azi. Nimic, i-am răspuns. Și e ora 3!

L-am văzut cum se oprește din mâncat și își îndreaptă furculița spre farfurie, după care o flutură în aer cam jumătate de cerc.

-Și asta?

Ah, da. Un piure de cartofi și niște pulpe de pui am făcut, deci nici măcar un prânz întreg.

Și n-am avut timp să stau. De dimineață, de când am deschis ochii și m-am ridicat din pat, nu am stat. În afara celor 12 secunde pe care le-am petrecut, în medie, pe toaletă pe ziua de azi. N-am scris nicio vorbuliță, am stins câteva focuri online și am răspuns la un mail urgent pe care nu l-am văzut ieri.

ȘI E ORA TREI.

Dacă s-ar fi stricat frigiderul, aș fi găsit timp să chem pe cineva să-l repar. Sau dacă m-ar fi inundat vecinul, aș fi găsit timp pentru un instalator. Înțelegeți în ce direcție merg. Dacă mi-aș fi rupt un picior, aș fi mers la spital.

Doar că de ce să fie nevoie să pățesc ceva groaznic ca să-mi fac timp? Sunt bătută-n cap?

De ce îmi iese din gură ”namtimp” cu un soi de mândrie chiar?

Cum se face că aproape am nevoie să fiu atât de ocupată?

Dacă și tu suferi de boala Namtimp, știi ce vreau să zic.

un Crăciun ratat? nu, doar amânat

Cred că aveam vreo 10-13 ani si întotdeauna de Crăciun erau mulți oameni la noi la masă. Eu n-aveam decât grija bucuriei de Crăciun, da mama se spetea în bucătărie: mama frământa năpraznic și tochitura de chiftele cu ou si un fel de tartă care-i ieșea ca un coșulet de picnic si apoi punea pastă de brănză.

Făcea sarmale

Fierbea 3 zile la toba aia, piftine sau răcituri, cum o numeam noi. Dezosa tot, tranșa puiul, făcea salata de boeuf si vinetele, neapărat împănate cu măsline si ardei rosu.

cuvinte pe care nu le găsesc

Când mi-e greu, mi-e dor de mama…

Inima mamei e cel mai curat loc din lume, e locul unde găsim divinitatea, speranța și lumina, iar cel mai sigur, cel mai frumos, cel mai încăpător și luminos loc din lume e sufletul unei mame.

Inima ei e plină de iubire și dor.

În părul ei a mai înălbit un fir, pe fața ei a mai răsărit un rid, iar pe obrazul ei s-a mai născut o lacrimă.

Dar sufletul ei a rămas la fel, la fel de pur și de neînlocuit.

Mamele sunt veșnic tinere în ochii copiilor lor.

 

Toate mamele, de altfel, sunt frumoase, sunt perfecte, sunt minunate, pentru că ele au devenit îngeri pentru copiii lor.

Iubire mai mare ca a unei mame pentru puiul ei nu există în lume nicăieri. Nimeni nu te va iubi așa cum o face ea.

În adâncul inimii ei, vei găsi mereu pace, soare, iubire și iertare.

Pentru că ea te iubește exact așa cum ești, nu-ți va cere vreodată să te schimbi, nu te va părăsi, nu-ți va rupe inima, ba dimpotrivă, îți va îngriji rănile atunci când nimeni altcineva n-o va face.

Apoi te va trimite iar în lume, ca să-ți cauți vocația, fericirea și rostul vieții.

 

Când mi-e bine, mi-e dor de mama.

Ea e unica care se va bucura din suflet pentru mine, fără invidie și fără fățărnicie.

Ea e unica cu care vreau să-mi împărtășesc fericirea.

 

Când mi-e greu, mi-e dor de mama.

Și atunci încep s-o caut orbește în mine, înăuntrul meu, în suflet.

Și o găsesc acolo, blândă, tânără, frumoasă.

Îi văd ochii: ce împrăștie lumină peste simțirile mele; îi simt mâna caldă, care îmi dă putere.

Și greul îmi trece, dar dorul niciodată, pentru că mi-e dor de mama, chiar și atunci când sunt lângă ea.

 

Închid ochii și o văd, pentru că undeva în adâncurile mele, mama a sădit o grădină și când mi-e greu, mă duc în ea, ca să-mi potolesc simțirile.

Și îi simt parfumul, îi aud vocea, îi văd privirea, pentru că mama e o icoană sfântă, cel mai scump om de pe pământ.

 

Dacă m-aș întâlni vreodată cu Dumnezeu, cred că primul lucru care l-aș face ar fi să-i mulțumesc că mi-a dat, pe pământ, o mamă ca ea.

Ce poate fi mai frumos decât să te uiți în ochii mamei tale și să înțelegi că acolo, din perfectul irisului ei și până la marginea unei gene, se naște veșnicia?

Primul meu strigăt te-a făcut fericită, pentru restul, te rog să mă ierți, scumpă mamă…

pentru că Ioana, pentru că frumos, pentru că există

Nu fiți triști

Am visat, iubita mea, azi noapte
Că te-am scos sub lună la plimbare
Și-nhămasem stele nărăvașe
Toate pe ales, din Carul Mare.

Cele mai bune materiale din care să-ți faci măști „de casă”

Va trebui să ne obișnuim să purtăm măști, spunea recent președintele României. Dar ce te faci când ele nu se găsesc pe piață sau sunt prea scumpe? Ei, bine, un studiu arată care sunt materialele din care le poți confecționa acasă.

În urma pandemiei COVID-19, Centrele de prevenire și prevenire a bolilor (CDC) din SUA recomandă oamenilor să poarte măști în public. La fel, și în România autoritățile au recomandat asta. La nivel mondial, în acest moment, e un deficit consderabil de măști N95 și de măștile chirurgicalecare, oricum, ar trebui rezervate lucrătorilor din domeniul sănătății. Iar atunci când se găsesc pe piață, prețul lor a crescut atât de mult că mulți nu și le pot permite.

Vom trăi cu C19 luni de zile...

Dr Faheem Younus, șeful clinicii de boli infecțioase - Universitatea Maryland SUA:

„1 - Vom trăi cu C19 luni de zile... Să nu negăm sau să intrăm în panică. Să nu ne facem inutil viața dificilă. Să învățăm să fim fericiți și să trăim cu acest fapt.

2 - Virusul nu-și va reduce efectul vara. E vară în Brazilia și Argentina, dar virusul se răspândește rapid.

3 - Nu poți distruge virușii C19 care-au pătruns în celule bând prea multă apă – doar vei merge des la toaletă.

4 - Spălarea mâinilor și păstrarea unei distanțe de protecţie de 2 m este cea mai bună metodă de protejare împotriva virusului. Dacă nu aveți acasă un pacient C19, nu este nevoie să dezinfectați suprafețele din casă.

5 - Pachetele de marfă, pompele de benzină, cărucioarele de cumpărături sau bancomatele nu provoacă infecție. Spală-te pe miini, trăiește-ți viața ca de obicei.

6 - C19 nu este o infecție alimentară. Acest lucru este asociat cu picături de infecție, precum gripa. Nu există niciun risc dovedit ca C19 să fie transmis prin comandarea de alimente.

Noul coronavirus „stă bine” pe metalele preţioase. Cât rezistă virusul pe bijuterii şi pe diverse suprafeţe

Noul coronavirus rezistă cel mai mult timp pe bijuterii, pe mânere sau pe tacâmuri şi cel mai puţin pe ambalaje sau pe cutii.

Atunci când vine vorba de temperatură, virusul rezistă până la 28 de zile la 4 grade Celsius, în timp ce la 40 de noul coronavirus rezistă până la 6 ore. 

Potrivit unui infografic publicat pe pagina de socializare „Suntem cadre medicale”, nu există dovezi că noul coronavirus se poate transmite prin mâncare şi nu a fost depistat în apă. 

În schimb, pe vasele de gătit din inox, dar şi pe alte suprafeţe din bucătărie, noul coronavirus poate rezista până la trei zile. 

Dacă vasele de gătit sunt din cupru, atunci durata de viaţă a virusului se reduce drastic, la numai 4 ore. 

Pe suprafeţele din metal, ceramică sau sticlă, noul coronavirus poate rezista cel mai mult, până la 5 zile. 

Este vorba de obiecte precum pahare, farfurii, tacâmuri, oglinzi sau geamuri. 

De asemenea, virusul poate supravieţui aproape o săptămână pe chitanţe, ziare sau reviste. 

Pe încălţăminte, scaune sau pe butoane, virusul rezistă două sau trei zile. 

De asemenea, este recomandată dezinfectarea obiectelor de mobilier, a podelelor sau a balustradelor, pe care virusul rezistă, altfel, până la 4 zile.

Anul când ne mor bătrânii...

Există un film japonez pe care ar trebui să-l vedem sau să-l revedem în această perioadă de epidemie. Titlul, în engleză, este The Ballad of Narayama. Filmul, realizat de Shohei Imamura, după o nuvelă de Shichiro Fukazawa, a impresionat profund, în 1983, juriul Festivalului de la Cannes şi a obţinut recompensa supremă, Palme d’Or.

Povestea din film este inspirată, s-ar părea, din fapte reale: în secolul al XIX-lea, în unele regiuni foarte sărace ale Japoniei, cînd bătrînii împlineau 70 de ani şi nu mai puteau munci, erau invitaţi să plece benevol de acasă, de exemplu pe cîte un vîrf de munte, şi să aştepte moartea acolo. The Ballad of Narayama narează o astfel de situaţie, plecarea unei mame, acompaniată de fiul ei cel mare, pe „ultimul drum“. Cutumele acelui sat sărac erau stricte şi foarte pragmatice: la ce bun să mai ţii în casă un bătrîn din moment ce nu mai poate munci, ba mai trebuie să-l îngrijeşti, şi care înseamnă o gură în plus, un castron de orez luat de la gura copiilor?

Or, iată-ne acum într-o logică similară, doar că de transferarea bătrînilor în lumea cealaltă se ocupă un coronavirus. Statisticile sînt unanime, majoritatea celor morţi în urma contaminării cu COVID-19 sînt oameni avînd peste 60 de ani. De la începutul epidemiei, în Franţa, jurnalele televizate încep aproape sistematic cu dramele intervenite în diverse case de bătrîni unde virusul a intrat nu se ştie cum, iar pensionarii mor pe capete. Este ca şi cum COVID-19 ne-ar fi auzit în ultimii ani că ne tot plîngem de fenomenul îmbătrînirii populaţiei şi ar fi decis, în felul său, „să ne dea o mînă de ajutor“. În Italia, de exemplu, 70% din victime sînt bărbaţi, avînd media de vîrstă de 79 de ani…

Iată, poate, un subiect pentru un alt film sau poate pentru un roman macabru: un spirit malefic simte că locuitorii unui oraş nu-şi mai iubesc bătrînii şi îşi „oferă serviciile“.