1. azi am primit tăvile pentru răsaduri

2. Fratele meu, votantul PSD
Numărul celor care vor ieși în stradă va crește exponențial și printre ei vor fi și oameni care au votat pentru PSD

Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu n-au vorbit nici cu votanții lor!
Și pentru oamenii de stânga tot 1 noaptea era când a fost dat OUG-ul în Monitorul Oficial.
Guvernul lor nu i-a informat nici pe ei pe ordinea de zi pentru că nici pe ei nu i-a considerat demni să le argumenteze de ce se grăbesc și de ce sunt importante modificările Codului Penal.

Primul care suferă este cel care a crezut.
Și nu disprețul pentru el e soluția. Disprețul și superioritatea celorlalți la adresa lui e parte din ce l-a făcut să voteze PSD.
El e primul care suferă pentru că se simte înșelat.

Brusc, votantul PSD conștientizează că n-a votat PSD, ci o serie de oameni condamnați sau judecați care nu au fost pe lista pe care a pus ștampila.
Când s-a sculat de dimineață în duminica alegerilor, el nu s-a dus să voteze ca să le fie mai bine Elenei Udrea sau Ioanei Băsescu.
Până acum, PSD și Guvernul Grindeanu au ignorat manifestațiile pentru că ”oricum ăștia nu sînt ai noștri, nu ne votează niciodată”.
Dar numărul protestatarilor va fi mult mai mare.
Asta nu e o profeție, ci o părere. Societatea e biologie, nu matematică. Orice scriem e riscant.
Și, în ciuda părerii conspiraționiștilor, nimeni nu știe cum vor reacționa românii și nimeni nu-i poate scoate în piețe, după cum nimeni nu-i poate ține în case.
Dacă PSD se uita la cifrele din provincie în primul rând ar fi realizat că în Cluj, de pildă, nici la meciurile de fotbal nu participă 10.000 de oameni, cîți au fost în stradă duminică.
Acum, peste tot în țară, mulțimile nu vor crește, ci se vor multiplica. În câteva zile vom vedea.
Pentru că marșurile vor include, de această dată, și un număr important de votanți PSD, care se consideră și ei victimele unei ambuscade.
Presiunea locală, pe care toți primarii și parlamentarii o resimt primii, va fi copleșitoare.
Oamenii lor le vor bate obrazul.
Cunoscuții și simpatizanții le vor cere explicații.
Căci Sorin Grindeanu și Liviu Dragnea n-au conversat nici măcar cu propriul electorat când au luat decizia.
La ei tot 1 noaptea era când OUG-ul a fost publicat în Monitorul Oficial. Nici lor nu li s-a explicat, nici ei n-au fost considerați demni să audă argumentele inițiatorilor grațierii și dezincriminării.
Oamenii aceștia, votanții PSD, nu vin de pe altă planetă.
Nu merită desconsiderarea și reproșul nimănui.
Au votat ceva și s-au trezit cu altceva. Votanții dreptei cunosc foarte bine frustrarea genului acesta de păcăleală! Sau ați uitat cum Gabriel Oprea a fost parte a guvernărilor de dreapta?!
N-ați uitat.
Indiferent de opțiunea politică, hoția nu e dezirabilă în România.
Și unii și alții ne creștem copiii ca să nu fure, ca să nu profite, ca să nu abuzeze de cei care nu se pot apăra.
Ambuscada guvernamentală se va încheia într-un fel sau altul.
Fiecare generație e datoare să-și apere democrația.
Avem instituții, avem Constituție, care e un bun public, avem cultura protestelor și numai cine se teme de ele vede peste tot galerii de fotbal, ceea ce nu e deloc rău pentru că, în decembrie 1989, momentul victoriei a fost acela în care s-a cîntat ”Ole, ole, Ceaușescu nu mai e!”.
Pe ritmul stadioanelor a căzut cea mai sîngeroasă dictatură a Europei finalului de secol XX.
La fel, pe melodia stadioanelor vor cădea toți cei care nu înțeleg că puterea le e doar delegată.
Dar, după ce lucrurile se vor încheia într-o formă legală, să nu uităm că ceea ce ne trebuie cu adevărat e să reparăm sentimentul că suntem cetățenii aceleiași țări.
Există opțiuni politice, dar nu există superiori și inferiori, deștepți și proști.
Dovadă această dimineață în care emoția suferinței ne unește.


3. Chiar mă întrebam de dimineață de ce au modificat peste noapte textul Ordonanței de Urgență pentru schimbarea Codului Penal în așa fel încât ea să intre în vigoare abia după 10 zile, și nu imediat, cu efecte ireversibile, așa cum explica Liviu Avram.
Mi-am răspuns după ce am citit o postare a lui Edmond Niculușcă și nu m-am putut abține să-mi dau o palmă peste cap. Planul șobolanilor ăstora e cu adevărat diabolic!
În mod evident, Guvernul se aștepta la mișcări de stradă masive dacă dă ordonanțe pe șest, hoțește, în toiul nopții, mai ales după două duminici în care numărul protestatarilor s-a dublat, ajungând pe la 100.000. E posibil ca în seara asta să iasă și mai multă lume, chiar dacă e mijlocul săptămânii.
Următoarea lor mutare e adevăratul ȘAH MAT: Grindeanu demisionează împreună cu întregul Guvern. O mare parte a lumii din stradă e mulțumită, consideră că are parte de o victorie, doar a strigat “DEMISIA!” și “Jos Guvernul!”, nu?
Problema e că abia asta e marea înfrângere. Constituția face o distincție între acte de dispoziție și acte administrative ale unui Guvern. Printre actele de dispoziție se află și adoptarea sau retragerea Ordonanțelor de Urgență (art. 108). Un Guvern interimar, conform Constituției, are prerogative restrânse și nu poate acționa decât administrativ (art. 110).
Așadar:
1) Guvernul își dă demisia
2) Lumea din stradă e mulțumită și pleacă acasă
3) Guvernul interimar (condus de Tăriceanu) nu poate retrage Ordonanța de Urgență, că ar fi neconstituțional. Deci legea fundamentală nu le permite, că ei ar fi vrut, dar uite, nu se mai poate!
4) Chiar dacă lumea se prinde că a fost păcălită și rămâne în stradă, fanii PSD+ALDE și cei blocați cu telecomanda pe A3 și RTV vor urla: “Ce mai vreți? Ne-ați dat jos Guvernul, ați câștigat, marș acasă! La muncă, nu la proteste!”
5) Avocatul Poporului se face că plouă, Curtea Constituțională e sesizată prea târziu, n-are timp să delibereze, trec cele 10 zile, OUG intră în vigoare și își face efectele instant
6) PSD zice: “Păi, cum, n-am făcut noi dezbatere, consultări publice, ba v-am dat și 10 zile să contestați ordonanța? Totul pe lege, ca la carte! Respectați voința poporului exprimată legal prin vot!”
7) Liviu Dragnea formează noul Guvern, acum că nu mai are nicio pată
8) Președintele Klaus Iohannis este suspendat

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu