În primul război mondial, deși avea din 1883 un tratat secret de alianță cu Austro-Ungaria, România nu l-a respectat, declarându-se neutră.
Mai mult, a intrat în război în 1916, atacând Austro-Ungaria și Germania.
Înfrântă, a făcut pasul în spate față de puterile democrate, Franța și Anglia, încheind pacea separată de la Buftea, în mai 1918, cu Puterile Centrale.
Apoi, în noiembrie 1918, dovedind un oportunism ridicol, ne-am declarat beligeranți alături de Antantă pentru o zi înainte de sfârșitul războiului, ca să fim primiți la masa învingătorilor.
În al doilea război mondial, am părăsit iarăși tabăra democrată, trecând de partea Germaniei naziste.
Pe care am trădat-o apoi pentru Rusia stalinistă.
Așa arată România văzută din Vest – specialistă în schimbat macazul, ca să nu zic în trădări.
Acum, am tot auzit întrebarea: Și noi, între America, UE și Rusia, ce să facem?
O parte din dilemă e rezolvată: Trump se bate pe umăr cu Putin.
Așa că, răspunsul ar fi să facem temenele în fața găștii de cauboi a lui Trump, doar-doar ne-o băga în seamă, zic românoșii Mîrga.
„Ca să fim cu ei, trebuie să fim ca ei”, plusează ceușistoiul Dungaciu de la Academie.
Adicătelea, să avem și noi trumpul nostru.
Politică înaltă, creieri groși – nu mă duce capul până acolo.
Eu știu că sunt european, și pace.
Sau război.
Că fac parte din Uniunea Europeană, nu din Federația Statelor Unite.
Nu-mi doresc ca România să devină al 51-lea stat american – nici nu ne ia Trump.
Că aș vrea, pentru o dată în istorie, să nu fim macagii.
Să împărtășim aceeași soartă, bună sau cruntă, cu civilizația și cultura Europei.