Dacă pot să mă gândesc că am niște ziduri pe fiecare dintre culoarele mele, atunci pot să-mi imaginez și că sunt singur și să fac ceea ce am pregătit și ce am făcut la antrenament.
Am îmbunătățit ceva față de anul trecut. Cel mai mult am îmbunătățit momentele de sub apă. Și am făcut asta în special la 200 și la 100 de metri.
Acestea sunt lucruri plictisitoare pentru înotători, dar pentru mine funcționează. Și, cum am spus, sunt foarte fericit, mai mult decât fericit, să fiu aici”
„Foarte bine că nu l-am făcut acum, sincer, că dacă-l făceam ar fi fost un salt prea mare. În felul ăsta am în continuare ceva pentru care să trag. Mă bucur sincer că nu l-am făcut acum.
În continuare nu mi se pare imposibil, ca dovadă m-am apropiat atât de mult, la 11 sutimi. Nu mă grăbesc nicăieri, mai avem o grămadă până la Los Angeles”, a afirmat David.
„Am încercat să mă gândesc cât mai puțin la medalii, cum fac de obicei. Cred că am fost un pic mai pesimist în general în perioada de dinaintea concursului ăsta față de celelalte, dar încă o dată mi-am dovedit că sunt mai bun decât cred uneori și nu am de ce să nu am încredere în mine. Cred că este ceva omenesc”
După a cucerit marți medalia de aur în proba de 200 m liber la Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore, David Popovici a făcut o mărturisire despre una dintre cele mai dificile experiențe din cariera sa. Cu doar câteva zile înainte de start, înotătorul a fost copleșit de frică și a fost pe punctul de a renunța.
„Cu 3 zile înainte să înceapă concursul, am pățit ceva ce nu am mai pățit niciodată. Și anume să îmi fie frică, să îmi doresc să mă întorc acasă. M-a cuprins frica asta, am început să mă uit inclusiv după bilete de întoarcere. L-am rugat pe tatăl meu să-i anunțe pe toți că nu voi mai putea concura.
Îmi părea rău de toți. Și-au luat bilet, familie etc. Simțeam că nu pot să mai continui. Nu dintr-o frică de a pierde sau de a nu merge timpii pe care îi aștepta lumea să-i ating, ci dintr-o frică de a-mi atinge propriul potențial”, a declarat David Popovici pentru Golazo.ro.
David Popovici a explicat că tocmai progresul remarcabil din ultima perioadă l-a speriat: „Tocmai pentru că anul ăsta am început să mă simt foarte bine la antrenamente, să ating niște timpi pe care nu i-am atins niciodată, să am un concurs excelent în Slovacia, acum o lună... Toate astea m-au făcut să înțeleg cât de mult pot să mă apropii de ceea ce credeam eu a fi limitele înotului și limitele mele. În momentul în care am văzut că pot să ating cumva acel potențial și să-l văd de atât de aproape, m-a cuprins o frică incredibilă.”
Sprijinul celor din jur a fost esențial, mai ales cel venit din partea iubitei sale. Popovici a reușit totuși să depășească momentul critic și să intre în concurs.
„Deși simțeam că nu mai pot, că vreau să mă întorc acasă și pur și simplu nu-mi va ieși, îmi era frică de a-mi atinge propriul potențial. Unul dintre declicuri a fost că mi-am spus că pur și simplu nu-mi stă în fire.” „Mi se pare interesant și-mi doresc să explorez asta cât mai mult timp, nu a avut nicio legătură cu frica de a pierde. Niciuna! Sincer, nici nu mă interesa. A avut toată legătura cu faptul că a-ți descoperi potențialul și a tinde către el e o chestie foarte, foarte înfricoșătoare. Nu numai în sport, în viață”, a spus David Popovici, citat de Golazo.ro.
Pierderea suveranității și fragmentarea națională: „Unde-i Moldova mea? De ce pământul dintre Prut și Nistru nu mai e în Țara Moldovei?”
Ar fi furios să afle că Bucovina de Nord e în Ucraina, că Basarabia a fost pierdută și că Moldova istorică e împărțită în trei.
Ar percepe UE și NATO cu suspiciune — din logica lui medievală, alianțele sunt bune doar dacă sunt în interesul țării, nu dictate de alții.
Corupția și trădarea elitei: „Am tăiat capete pentru mai puțin! Boierii de azi n-ar trece o săptămână sub sabia mea.”
Ar fi uluit de politicienii care se îmbogățesc pe spatele țării.
Ar fi scandalizat că poporul acceptă pasiv conducători corupți.
Decăderea valorilor tradiționale: „Oare ce-ați făcut cu legea, biserica și cinstea?”
S-ar revolta că valorile fundamentale — credința, onoarea, familia — sunt relativizate.
Ar percepe modernitatea ca o formă de „stricare a rânduielii”.
Ce l-ar impresiona sau mira plăcut:
Orașele moderne și tehnologia: „Să grăiești cu omul de peste mări, dintr-o cutie cât o strachină? Vrăjitorie sau minune?”
Ar fi uluit de mașini, avioane, internet, spitale, blocuri.
I-ar plăcea ideea că românii pot merge oriunde în lume — ar vedea asta ca o libertate a oștenilor lui.
Medicina modernă: „Să vindeci boala cu știința? O, mare e Dumnezeu!”
Ca om al războiului, ar fi uimit că răni care altădată însemnau moarte se pot trata.
Ar aprecia progresul științific, dacă i s-ar explica pe înțelesul epocii sale.
Cum ar „vorbi” Ștefan cel Mare dacă ar comenta România de azi:
„Am păzit hotarele cu sânge și rugăciune.
Am clădit biserici și cetăți, nu malluri și palate de carton.
Am ținut Moldova între munți și mare, iar voi ați risipit-o pe interese străine și lene sufletească.
Dar văd în tinerii voștri o scânteie.
Țara nu e pierdută dacă mai aveți cinste, rugăciune și sabie în inimă. Ridicați-vă!”
În concluzie, Ștefan cel Mare ar fi:
Necruțător cu conducerea actuală. Uluit de progresul tehnologic. Dur, dar poate încurajat dacă vede patriotism autentic. Ar cere disciplină, credință, sacrificiu și viziune pe termen lung, nu „vorbe goale”.
Mihail Kogălniceanu spunea că „românul îi atribuie tot ce-i pare curios, mare, vitejesc și chiar neînțeles”, dar dincolo de aceste percepții, personalitatea sa ne învață că adevărata măreție nu constă doar în cuceriri și în edificii, ci și în înțelepciunea de a păstra și transmite valorile care definesc un popor.
Doamnelor și domnilor, stimați invitați și mai ales dragi români, vă mulțumesc pentru dezbaterea impresionantă pe care ați avut-o în ultimele săptămâni, indiferent de cauza pe care ați susținut-o.
Români din România, români din diaspora, români din Republica Moldova, mulți oameni care nu s-au mai pronunțat vreodată pe politică sau exprimat acum arătând că sunteți interesați de direcția în care merge România.
Societatea românească și-a demonstrat ei înseși că este vie și puternic. Statul român are nevoie de o schimbare fundamentală, bineînțeles, în limitele statului de drept și vă invit să continuați să fiți implicați cu toată forța socială pe care ați dovedit-o pentru a pune presiunea pozitivă pe instituțiile statului român pentru ca acestea să se reformeze și vă asigur că voi fi un președinte deschis la vocea societății și partener cu societate.
Pe termen scurt, România are o problemă, problema deficitului. Pe scurt, România cheltuiește prea mult. Statul român cheltuiește prea mult față de ce își poate permite și chestiunea asta poate să pună în discuție stabilitatea financiară la care am muncit cu toții toți acești ani.
În ședința din data de 22 mai 2025, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin din data de 18 mai 2025, formulată de domnul George-Nicolae Simion.
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins cererea de anulare a alegerilor, ca neîntemeiată.
* Hotărârea este definitivă şi se comunică Biroului Electoral Central.
Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârii, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Compartimentul comunicare și relația cu mass-media al Curții Constituționale
STS - Precizare de presă Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, referitoare la posibile nereguli privind sistemele IT&C utilizate la alegeri, Serviciul de Telecomunicații Speciale respinge ferm toate acuzațiile.
Pentru corecta informare a opiniei publice, Biroul de presă al STS precizează că aplicațiile și sistemele informatice au fost dezvoltate conform specificațiilor Autorității Electorale Permanente (AEP), verificate și testate de către AEP, coordonatorul organizării alegerilor, și au îndeplinit toate condițiile legislative, tehnice și operaționale.
Sistemele informatice au avut disponibilitate 100% pe întreaga durată de desfășurare a procesului electoral și pe timpul operațiunilor la închiderea secțiilor. Informațiile apărute referitoare la indisponibilitatea sistemelor informatice pentru 30 de minute sunt incorecte.
În sistemul informatic sunt înregistrați toți românii care au votat în străinătate și în țară, în aceeași bază de date. Dacă un CNP este validat în două secții de votare, indiferent dacă sunt în țară sau în străinătate, se emite notificare de fraudă în timp real către Ministerul Afacerilor Interne. Acest mecanism este complet automat, imposibil de dezactivat local de către operatori sau alte persoane din secție. Modalitatea de semnalare/notificare nu a fost modificată la acest proces electoral față de alegerile din anii 2020, 2021 și 2024, respectă legislația și implementarea este conformă cu cerințele operaționale furnizate de AEP pentru dezvoltarea aplicațiilor.
STS nu are atribuții în validarea voturilor sau în procesul decizional electoral, nu modifică și nu poate modifica rezultatele. STS oferă suport tehnic securizat.
În România, procesul de votare nu este electronic. Votul este exprimat de către alegători prin ștampila pusă pe buletinele de vot, pe hârtie. Rezultatul votării este consemnat în fiecare secție pe procese-verbale pe hârtie, semnate și asumate de toți membrii din secția de votare. De asemenea, operatorii din secțiile de votare, sub supravegherea birourilor electorale și în prezența tuturor observatorilor, introduc datele din procesele-verbale în sistemul informatic. Operațiunea este înregistrată video. Totodată, procesul-verbal semnat de membrii secției de votare este fotografiat, iar poza este afișată pe site-ul https://prezenta.roaep.ro. Corectitudinea datelor introduse în sistem și puse la dispoziția publicului este verificată la nivelul Biroului Electoral Județean, astfel încât să existe o asigurare certă a integrității datelor. Sistemul STS preia datele în forma transmisă de la nivelul secțiilor și nu intervine asupra conținutului. Sistemul informatic cumulează automat datele introduse de personalul secțiilor de votare în sistem și le afișează în timp real pe site-ul https://prezenta.roaep.ro.
Modificarea datelor este imposibilă datorită sistemelor care asigură trasabilitatea și posibilitatea de auditare/verificare a oricărei acțiuni, prin blockchain, compus din 9 noduri naționale, altele decât STS, și integrat cu infrastructura europeană EBSI (European Blockchain Services Infrastructure) compusă din 40 de noduri distribuite la nivel european. Utilizarea mecanismelor de blockchain elimină posibilitatea de modificare a datelor și asigură corectitudinea tranzacțiilor la nivelul tuturor nodurilor menționate.
Aplicația informatică folosită pentru verificarea dreptului de vot al alegătorilor (ADV) funcționează prin scanarea automată a zonei MRZ de pe actul de identitate (C.I. sau pașaport). Aplicația nu fotografiază și nu stochează datele din actul de identitate. Introducerea manuală a unui CNP în ADV este permisă doar ca o măsură de rezervă, în situații bine justificate și prevăzute de lege, de exemplu documente care au deteriorată zona de citire a CNP-ului sau luminozitate scăzută în secția de votare. Chiar și în cazurile de introducere manuală, sistemul are integrări de securitate și poate semnala tentativele de fraudă. Toate introducerile manuale sunt marcate și auditate distinct, iar introducerea unor CNP-uri fictive sau a unor date invalide este imposibilă.
Chiar și în situația lucrului offline al tabletelor, respectiv lipsa conexiunii la internet, datele sunt preluate în sistem la restabilirea conexiunii, iar mecanismele tehnice semnalează situațiile de posibil vot multiplu și generează o alertă către MAI. Precizăm că la actualul proces electoral, turul II, au fost verificate offline aproximativ 12.000 de CNP-uri, atât în țară, cât și în străinătate, din total.
Precizăm că inclusiv în situațiile izolate în care energia electrică a fost întreruptă, toate tabletele au fost accesibile, iar cel mai mic nivel de încărcare al unei tablete la încheierea operațiunilor electorale a fost 80%.
STS rămâne un partener tehnic neutru și transparent, sprijinind buna desfășurare a alegerilor prin tehnologie sigură. De asemenea, STS își exprimă disponibilitatea de a prezenta oricărui expert tehnic arhitectura și modul de implementare al sistemului, reiterând, totodată, angajamentul de a sprijini demersurile de informare publică. Biroul de Presă al STS
În data de 20 mai 2025, ora 23:41, a fost comunicat Curții Constituționale, prin intermediul poștei electronice, un înscris, în formă scanată, intitulat „Cerere de anulare a alegerilor”.
În data de 21 mai 2025, Curtea Constituțională a primit procesul-verbal al Biroului Electoral Central pentru al doilea tur de scrutin, împreună cu procesele-verbale de constatare și centralizare a rezultatelor votării întocmite de birourile electorale județene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului București, biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate și birourile electorale ale secțiilor de votare.
În considerarea art.52 alin.(3) din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Președintelui României, „soluționarea cererii [de anulare a alegerilor] de către Curtea Constituțională se face până la data prevăzută de lege pentru aducerea la cunoștința publică a rezultatului alegerilor”.
În consecință, Curtea Constituțională a fixat termen de judecată pentru cererea de anulare a alegerilor pentru data de 22 mai 2025 ora 10:00.
În eventualitatea respingerii cererii de anulare a alegerilor, Curtea Constituțională va organiza ședința solemnă pentru confirmarea și validarea rezultatului alegerilor pentru funcția de Președinte al României în data de 22 mai 2025 ora 12:00, la Sala de ședinţe publice „Alexandru Ioan Cuza” (Palatul Parlamentului, Intrarea B1, nivel PM, Calea 13 Septembrie nr.2). (...) Compartimentul comunicare și relația cu mass-media al Curții Constituționale
„În data de 20 mai 2025, ora 23:41, a fost comunicat Curții Constituționale, prin intermediul poștei electronice, un înscris, în formă scanată, intitulat «Cerere de anulare a alegerilor», la care au fost atașate mai multe anexe.
Cererea este semnată olograf, în copie, de domnul George-Nicolae Simion”, a transmis CCR, în comunicat.
„Precizăm că, potrivit art.7 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, cererile adresate Curții Constituționale trebuie să fie semnate olograf, în original, sau prin utilizarea semnăturii electronice calificate, până la data și ora dezbaterilor.
Această precizare a fost comunicată pe data de 21 mai 2025, ora 9:06, domnului George-Nicolae Simion pe aceeași adresă de poștă electronică de pe care a fost comunicată cererea menționată, în vederea complinirii cerințelor procedurale de înregistrare a actelor de sesizare adresate Curții Constituționale”, mai spune instanța constituțională.
Cererea formulată urmează să fie dezbătută în ședința CCR de joi, care este programată să înceapă la ora 10:00, conform comunicatului transmis.
Păi, în primul rând, cam 20 – sigur că am aproximat lucrurile, că și datele de la Institutul de Statistică sunt aproximative – aproximativ 20 din acești 100 de oameni sunt copii, adică până la 18 ani.
Cum arată ei?
Păi arată cam așa: patru sunt cam pierduți din sistemul educațional.
Nu știm unde sunt.
Ori fiind străinătate, ori fi în țară, în mediile rurale dezavantajate și nu participă la sistemul de educație.
Dar e clar că patru sunt pierduți.
Aproximativ cinci sau șase – depinde cum vrei să măsori – se află în zona de analfabetism funcțional.
Și îi avem pe ceilalți zece care au măcar nivelul de competență minimal pe care îl așteptăm după un sistem educațional.
Am spus minimal, nu înseamnă că sunt la nivelul nu știu cât de înalt”, spune ministrul Educației.
„Aproximativ 13 din cei 80 de adulți au studii superioare.
16%.
Un scor destul de mic în condițiile în care media la nivelul Uniunii Europene – sigur și asta variază – dar e undeva în jur de 30%.
Și avem 16% adulți români cu studii superioare.
În zona de analfabetism funcțional – aproximativ 25% sunt în această zonă.”, a mai spus David.
Pericolul mare, așa cum îl vede ministrul Educației, este acela că „ce ducem din zona educației de acum, în zona adulților, face mai mult rău”.
„Dacă vă uitați care este procentul analfabetismului funcțional, este mult mai mare decât s-a măsurat, ca să spun așa, în zona adulților.
Asta înseamnă că noi ducem această componentă în zona adulților și ne așteptăm că peste câțiva ani lucrurile vor arăta și mai rău”, a mai spus David.
„Vreau să vă anunț că, așa cum Călin Georgescu a fost scos pe nedrept din competiția electorală și alegerile au fost anulate printr-o decizie CCR nejustificată, care nu se baza pe dovezi, noi vom contesta la Curtea Constituțională alegerea lui Nicușor Dan din exact aceleași motive pentru care ei au anulat alegerile din decembrie”, a spus George Simion într-o declarație înregistrată, în care a precizat că este conștient că demersul său nu va avea sorți de izbândă.
„Doar pentru faptul că am evitat duminică, pe 18 mai, o vărsare de sânge, doar pentru faptul că am ales să citesc corect numărul de voturi din urne și că nu-mi doresc dispariția României ca stat, nu înseamnă că putem fi luați de proști”
„Eforturile noastre din următoarele zile și din următoarele săptămâni vor fi către oprirea oricăror ordine venite din Franța sau din alte state”.
George Simion: Am reușit să opresc o vărsare de sânge! Trebuie să avem televiziunile noastre "Parlamentarii noștri au anunțat astăzi o primă sancțiune pentru președintele marionetă care va fi instalat la Cotroceni. AUR nu va participa la negocieri, la audierile miniștrilor și la învestire. Președintele ales a spus că nu discuta decât cu partidele care l-au susținut".
"Majoritatea presei aparține sistemului, este cumpărată. Nicio voce a opoziției nu poate să fie tratată echidistant de acești oameni care se numesc jurnaliști. Prin prezența parlamentarilor AUR și POT vom rămâne uniți în mișcarea suveranistă.
Toți cei care nu vor să îl voteze pe Nicușor Dan și guvernul Franței sunt rugați să nu participe la ședințe.
Încearcă diverși geambași să ia la bucată parlamentari.
NU suntem de vânzare, vor mai veni parlamentari în AUR.
Nu trădăm.
Doar pentru faptul că am evitat duminică o vărsare de sânge și nu îmi doresc dispariția României ca stat. Eforturile noastre vor fi către oprirea ordinelor venite din Franța.
(...) Nimeni din cei care l-au susținut pe Nicușor Dan nu mai este o sursă credibilă de informații.
Trebuie să avem televiziunile noastre, canalele noastre.
Ca soluție trebuie să folosim Telegramul care nu a cedat la presiunile statului francez", a declarat Simion.
„Vom acționa pe căile legale și intern și internațional. Pentru motivele menționate în decizia CCR din decembrie 2024, eu, ca și competitor electoral, voi scrie CCR și voi cere anularea alegerilor”, a declarat George Simion.
„100 de milioane de euro a fost bugetul alocat în Republica Moldova, numai, pentru turism electoral și pentru cumpărarea voinței românilor basarabeni care au fost diabolizați pe nedrept în ultima săptămână. Pentru că au folosit resurse administrative ale unui alt stat, ca să anuleze alegerile. Pentru că persoane decedate au votat la scrutinul din 18 mai și niciun calcul din lume nu ne poate arăta că peste 11.500.000 de români au fost la vot”, a susținut Simion.
El a susținut că și statul francez a fost implicat.
„Rețelele de socializare au fost manipulate și algoritmii au fost folosiți în direcția influențării alegătorilor”, a susținut Simion, care a adăugat că va cere audierea fondatorului Telegram.
„Înțeleg că sunt șanse puține ca solicitarea mea la CCR să fie admisă, dar solicit tuturor românilor să conteste alegerile”, a mai declarat George Simion, care a anunțat că pune la dispoziția cetățenilor modelul de contestație la CCR.
„Cifrele au fost corecte în ceea ce privește voturile care s-au numărat din partea unor persoane reale în dreptul meu. Am făcut numărătoarea paralelă, am recapitulat toate secțiile de vot și mulțumesc celor 40.000 de membri din secțiile de vot care s-au luptat pentru dreptate, la fel cum mulțumesc și celorlalți zeci de mii de oameni implicați în procesul de observare a întregului proces de fraudare”, a afirmat George Simion.
El a susținut că a existat „un uriaș mecanism de manipulare activat de direcția Cyberint, condusă de generalul Anton Rog și de alte servicii interne și externe, motiv pentru care cer, ca pe viitor, nicio forță din partea niciunui serviciu de informații și niciun alt stat să nu se mai amestece în procesul democratic din România și în a cenzura vocile critice ale românilor”.
Liderul partidului extremist AUR a cerut „urgent” retragerea tuturor acuzațiilor formulate împotriva lui Călin Georgescu și eliminarea controlului judiciar asupra lui și asupra lui Bogdan Peșchir, despre care a spus că este „deținut politic”.
„Pentru fapte mult mai grave și bugete de zeci de milioane de euro în actuala campanie nimeni nu a fost tras la răspundere. Influenceri plătiți au fost cumpărați pentru a-și anunța susținerea cu sume cuprinse între 20.000 de euro și 300.000 de euro. Cinste celor care, chiar fiindu-le oferiți cei 20 de arginți, fiindu-le propusă suma de 300.000 de euro, nu au acceptat-o. Sume similare ne-au fost oferite și nouă. Nu ne vindem, nu trădăm! Rămânem până la capăt pentru poporul român, pentru că nicio sumă de bani din lume nu m-ar determina să-mi trădez țara”, a mai afirmat Simion.
Simion a afirmat că eforturile din următoarele zile și din următoarele săptămâni vor fi către „oprirea oricăror ordine venite din Franța sau din alte state”.
„Votanții și susținătorii mei în această chemare au început să fie amenințați și se tem pentru integritatea, afacerile sau chiar viața lor sau a familiilor lor. Nu voi permite ca măcar un fir de păr din capul lor să fie atins. Știu ce vorbesc și am poporul român de partea mea. Puteți să vă ascundeți și în gura de șarpe și tot vă vom găsi, dacă veți încerca să intimidați opoziția politică, presa liberă și mediul economic.
Nu avem niciun alt stăpân, decât pe Dumnezeu. Așa că, dragii mei, vă rog să nu vă temeți! Suntem oameni care nu se tem și nu cedează în fața presiunilor lor. Suntem mai puternici decât ei. Suntem oamenii imunizați la propaganda ultimilor 35 de ani.
Consiliul Național de Conducere al AUR, în această seară și mâine, reunit în Dobrogea, va cere cât mai repede, în lipsa unei legitimități, revenirea la democrație, la ordinea constituțională, la situația de drept oprită pe data de 6 decembrie și va cere Curții Constituționale, chiar dacă este încă în actuala formulă, să respecte cetățenii români”, a afirmat de asemenea George Simion.
El a susținut că CCR este obligată să țină cont de propria jurisprudență și să respecte același standard de probațiune.
„Dacă solicitarea noastră va fi respinsă, este încă o dovadă că acest sistem ticălos a dat o lovitură de stat împotriva voinței poporului român.
Actori statali, precum Republica Moldova și Franța, și actori nestatali care au influențat algoritmii rețelelor de socializare sunt dovediți și trebuie ca Înalta Curte și Curtea Constituțională să ia act de aceste probe”, a adăugat el.
Simion a afirmat că frauda a fost „la nivelul adăugării de voturi în plus pentru contracandidatul meu și la influența acestor actori statali și nestatali”.
„Trebuie să avem televiziunile, site-urile, canalele noastre de informații și canalele noastre de mesagerie. Dacă chiar semnalul Realității TV, vineri și duminică, a căzut pe multe rețele de cablu, dacă unele rețele de socializare sau de mesagerie au cenzurat inclusiv numărul de telefon pe care eu l-am folosit pentru a depista persoanele decedate, atunci, ca soluție, trebuie să folosim Telegramul, care a știut să rămână drept și să nu cedeze la presiunile statului francez, să conlucrăm cu organizațiile de apărare a drepturilor omului, cu instituțiile internaționale care rămân fidele principiilor democrației și libertăților fundamentale, așa că noi toți, această mișcare, trebuie să conlucrăm unii cu alții, și cu nimeni dintre cei care au participat la lovitura de stat sau s-au dovedit a fi trădători.
Nu cedăm! Nu renunțăm! Este numai începutul unei victorii mărețe pentru poporul român!”, a încheiat Simion.
„Observatorii internaționali au văzut îngerințele nu doar din partea Republicii Moldova, ci și din partea statului francez. Rețelele de socializare au fost manipulate și algoritmii au fost folosiți în direcția influențării cetățenilor români. Mărturia creatorului Telegram în care spune că guvernul francez a intervenit pentru cenzurarea vocilor noastre în această perioadă este greitoare și cer audierea creatorului Telegram înainte ca aceste alegeri să fie declarate valide. Motivul pentru care eu, având în vedere cifrele din secțiile de vot, l-am felicitat pe Nicușor Dan a fost faptul că iubesc România, iubesc poporul român și nu îmi doresc vreodată să văd vărsare de sânge în țara noastră care să justifice haosul și preluarea puterii de către unii”, a spus Simion.
Simion a făcut un apel la susținătorii săi să folosească aplicația Telegram. „El (n.r.: Durov) a știut să rămână drept și să nu cedeze la presiunile statului francez, să conlucrăm cu organizațiile de apărare a drepturilor omului, cu instituțiile internaționale care rămân fidele principiilor democrației și libertăților fundamentale, așa că noi toți, această mișcare, trebuie să conlucrăm unii cu alții, și cu nimeni dintre cei care au participat la lovitura de stat sau s-au dovedit a fi trădători”.
Pavel Durov, fondatorul aplicaţiei de mesagerie Telegram, a declarat inițial duminică că a respins o solicitare venită din partea unui guvern occidental, pe care nu l-a numit, ”de a reduce la tăcere” vocile conservatoare din România, în contextul turului doi al alegerilor prezidenţiale.
Ulterior Durov a arătat cu degetul spre șeful serviciilor secrete din Franța, pe care îl acuză că i-a cerut să cenzureze conturi de Telegram din România.
„În primăvara aceasta, la Salon des Batailles de la Hôtel de Crillon, Nicolas Lerner, șeful serviciilor secrete franceze, mi-a cerut să interzic vocile conservatoare din România înainte de alegeri. Am refuzat. Nu am blocat protestatarii în Rusia, Belarus sau Iran. Nu vom începe să facem asta în Europa”, a declarat Pavel Durov.
Pavel Durov, de origine rusă, se află în prezent sub control judiciar în Franţa, având ca reşedinţă declarată luxosul hotel Crillon din Paris, după ce a fost plasat sub anchetă oficială pentru presupuse activităţi de crimă organizată pe Telegram.
În 2024, Pavel Durov a fost reţinut şi apoi inculpat în Franţa pentru o serie de infracţiuni legate de crima organizată, instanţa acuzându-l că nu a luat măsuri împotriva distribuirii de conţinut infracţional pe serviciul de mesagerie pe care l-a fondat. Eliberat în baza unui ordin de supraveghere judiciară strict care îi interzicea să părăsească teritoriul francez, el a anunţat în martie că s-a „întors în Dubai”.
Duminică, el a spus că la hotelul Crillon a fost abordat de Lerner, care conduce agenţia de spionaj extern a Franţei, DGSE.
DGSE din Franţa a declarat într-un comunicat că oficialii săi s-au întâlnit de mai multe ori de-a lungul anilor cu Durov „pentru a-i reaminti ferm responsabilităţile companiei sale şi ale sale personale în prevenirea ameninţărilor teroriste şi a pornografiei infantile”. Cu toate acestea, DGSE „respinge cu fermitate acuzaţiile că, cu aceste ocazii, s-ar fi solicitat interzicerea conturilor legate de orice proces electoral”, a afirmat agenţia.
Ministerul francez de Externe a negat orice astfel de interferenţă şi a făcut apel la toţi actorii să „îşi exercite responsabilitatea şi respectul faţă de democraţia română”.
Într-un document amplu adresat președintelui CCR, Marian Enache, George Simion susține că întregul proces electoral, de la încheierea primului tur și până la finalul turului al doilea din 18 mai 2025, a fost „viciat” printr-o campanie de dezinformare agresivă, manipulări tehnologice, intervenții externe și complicitatea unor instituții și platforme sociale, ceea ce a dus la răsturnarea voinței populare.
Principalele acuzații
1. Campanie de dezinformare și denigrare Potrivit plângerii, George Simion susține că a fost ținta unei „operațiuni coordonate de dezinformare”, în care a fost asociat în mod fals cu idei pro-ruse, pro-legionare și anti-europene. Acuzațiile, afirmă el, au fost propagate de echipa de campanie a contracandidatului Nicușor Dan, de partidele care l-au susținut, de formatori de opinie, dar și de instituții precum Universitatea din București, care ar fi făcut apel la alegători în ziua votului.
2. Intervenții străine și susțineri internaționale controversate Simion denunță presupuse ingerințe din partea unor oficiali străini, printre care președintele Franței Emmanuel Macron, lideri din Polonia, Republica Moldova și Spania, care și-ar fi exprimat public susținerea pentru Nicușor Dan, încurajând, în opinia lui, un vot „ghidat ideologic și geopolitic”.
3. Manipulare în mediul online și lipsă de reacție a platformelor sociale Campania electorală online a fost, în viziunea lui Simion, dominată de tehnici de promovare netransparente, publicitate politică fără etichetare corespunzătoare și o utilizare masivă a conturilor false. Plângerea menționează implicarea unor influenceri cunoscuți și a unor firme de PR – inclusiv una franceză – care ar fi coordonat activitățile de promovare a lui Nicușor Dan.
În plus, se reclamă că platformele online – în special Meta și TikTok – nu au respectat ordinele Biroului Electoral Central (BEC) de a elimina conținutul ilegal, încălcând astfel legislația națională. Meta, în răspunsul transmis către ANCOM și BEC, a invocat dreptul internațional al omului și propriile politici interne pentru a justifica refuzul de a elimina sute de materiale electorale.
4. Manipulare digitală a procesului electoral prin STS Unul dintre cele mai grave capete de acuzare vizează Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS). Simion susține că sistemul informatic de centralizare a voturilor ar fi fost manipulat, invocând date privind introducerea manuală suspectă a unor CNP-uri și nefuncționarea alertei de vot dublu. El afirmă că aceste breșe ar fi permis adăugarea frauduloasă a aproximativ 1,6 milioane de voturi în favoarea lui Nicușor Dan, ceea ce ar fi răsturnat rezultatul turului doi.
<extrase din paginile 14-16 ale Cererii de anulare a alegerilor, publicată aici>
"În plus, vă învederez și faptul că procesul electoral a fost viciat și prin imixtiuni ale instituțiilor din domeniul securității naționale care, fiind implicate în mod direct în procesul electoral, au profitat de poziția-cheie pe care o dețineau și au manipulat în mod abuziv opțiunile alegătorilor.
Astfel, ca metodă de fraudare a alegerilor, acest lucru a fost posibil pentru Serviciul deTelecomunicații Speciale (în continuare, STS), prin intermediul sistemului informatic utilizat în procesul electoral, responsabil de centralizarea rezultatelor din secțiile de votare.
Acest sistemul gestionat de STS preia electronic datele introduse la nivelul fiecărei secții, iar apoi acestea sunt prelucrate și introduse în baze de date centralizate.
Cu toate acestea, prin manipularea internă a sistemului, urmare a unui acces neautorizat (sau autorizat, dar folosit ilegal), cifrele introduse inițial pot fi alterate în favoarea unui candidat, înainte de afișarea rezultatelor finale oficiale.
Mai mult decât atât, având în vedere lipsa totală de transparență a instituției și o conducere practic politică a acesteia, sistemul informatic poate fi plin de vulnerabilități, iar auditarea acestuia – imposibilă, în contextul în care la codul sursă al aplicației nu este permis un acces liber în vederea verificării și asigurării integrității și securității sale.
În plus, dacă acest soft este manipulat anterior votului pentru a produce rezultate distorsionate în anumite condiții specifice (de exemplu, activarea unui script care se declanșează la o anumită oră sau când diferențele sunt mici între candidați), această fraudă ar putea rămâne nedetectată în absența unor verificări independente și minuțioase.
Totodată, într-o zi de alegeri normală, operatorul din secţia de votare ar trebui să scaneze cartea de identitate cu tableta furnizată de STS.
Sistemul verifică instantaneu formatul CNP-ului, îl marchează drept „a votat” şi stochează fotografia actului, lăsând o urmă digitală uşor de verificat ulterior.
În anul 2025, informațiile arată, însă, că mai bine de o treime dintre codurile numerice personale au ajuns în baza de date nu prin scanare, ci prin tastare manuală.
O asemenea proporţie depăşeşte de câteva ori media obişnuită şi nu poate fi justificată prin tablete defecte sau documente deteriorate.
Introducerea manuală elimină dovada foto şi deschide uşa unui abuz: una sau mai multe persoane cu acces privilegiat la sistem au înscris direct, în rafală, şiruri de CNP-uri plauzibile, fără ca, la nivelul secţiei, membrii biroului să-şi dea seama că înregistrează persoane inexistente.
Procesul a avut loc târziu, probabil spre finalul zilei, când graficele publice de prezenţă sunt urmărite doar sporadic, iar inserarea trece neobservată la suprafaţă.
În paralel, aplicaţia STS conţine un mecanism care blochează votul unui alegător de îndată ce acesta s-a prezentat la urnă, indiferent dacă se află în ţară sau în străinătate.
Când funcţia este activă, un cetăţean care a votat deja în străinătate nu poate să fie acceptat din nou în România: tableta afişează mesajul „persoana a mai votat”, iar procesul se opreşte.
Or, la scrutinul din 2025 au apărut relatări credibile conform cărora alertele pentru „dublă votare” nu s-au mai declanşat deloc.
O asemenea „tăcere” are o singură explicaţie tehnică: parametrul care porneşte controlul a fost dezactivat, iar replicarea bazelor de date între reţeaua externă (străinătate) şi cea internă a fost întârziată voit sau tabletele au fost trecute în mod offline la orele de vârf şi au sincronizat informaţiile abia după ce urnele se închiseseră.
Indiferent de variantă, rezultatul este identic – acelaşi CNP poate figura de două ori, generând artificial voturi suplimentare.
Când cele două breşe s-au întâlnit, vulnerabilitatea a devenit masivă.
Aplicaţia configurată să nu mai verifice dublarea votului şi o bază de date care acceptă, fără imagini, orice șir de cifre introdus manual au permis fabricarea industrială a voturilor.
Într-un interval foarte scurt, chiar şi în ultimele minute ale zilei de votare, un utilizator cu drepturi extinse ar fi putut încărca un fişier uriaş cu CNP-uri inventate sau dublate, suficiente pentru a face să apară circa 1.6 milioane de opţiuni electorale în favoarea unui singur candidat.
Cum prezenţa totală s-a apropiat de nouă milioane, acel volum suplimentar – aproape 18% – a fost decisiv pentru răsturnarea rezultatului final.
Or, având în vedere rezultatele turului întâi, din care rezultă un decalaj evident între voturile ce mi-au fost acordate mie și cele acordate lui Nicușor-Daniel Dan, se poate constata o inversare a procentelor în cel de-al doilea tur, lucru care ar fi fost posibil numai urmare a manipulării grosolane a rezultatelor scrutinului."
5. Expertiză internațională care ar susține acuzațiile Simion invocă o analiză efectuată de Xavier Azalbert, conform căreia sondajele pre-electorale arătau o victorie clară a sa, cu 56% din voturi. Inversarea rezultatelor reale față de aceste sondaje este considerată o dovadă a fraudei electorale.
<extrase din pagina 16 a Cererii de anulare a alegerilor, publicată aici>
"Precizez că inadvertențele din rezultatele votării, cauzate de frauda grosolană intermediată de sistemul informatic al STS, au fost constatate de experți internaționali în domeniu.
În acest sens, în expertiza efectuată de dl. Xavier Azalbert în legătură cu rezultatele alegerilor prezidențiale, acesta a efectuat o analiză comparativă a sondajelor electorale (intenția de vot a cetățenilor cu drept de vot) și a rezultatelor efective de la scrutin.
Astfel, sondajele arătau, în medie, în favoarea mea – 56% din voturi, iar în favoarea lui Nicușor-Daniel Dan – 44% din voturi, evoluția intenției de vot arăta un număr de 1.476.922 de votanți care ar fi urmat să fie preluați de mine dintre cei care au votat în turul întâi, ceea ce ar fi condus la câștigarea alegerilor cu mai mult de 6,444 milioane de voturi, față de numărul prefiguratde aproximativ 5,063 milioane de votanți ai lui Nicușor-Daniel Dan.
Cu toate acestea, s-a observat o inversare a voturilor ce mi-au fost acordate mie și lui Nicușor- Daniel Dan, fapt care a condus la răsturnarea rezultatului alegerilor prezidențiale și, implicit, a voinței populare.
Așadar, faptul că a existat o fraudă la vot intermediată de STS este evident, aspect care a condus la răsturnarea rezultatelor alegerilor, prin atribuirea unui număr de aproximativ 1,6 milioane de voturi contracandidatului meu, Nicușor-Daniel Dan."
Motivele juridice invocate
În cererea sa, George Simion invocă prevederile art. 146 lit. f) din Constituția României, coroborate cu legislația electorală (Legea nr. 370/2004), susținând că procesul electoral nu a respectat principiile constituționale ale democrației, suveranității naționale și transparenței.
Se face trimitere la Hotărârea CCR nr. 32/2024, care a anulat alegerile prezidențiale din acel an pe baza unor argumente similare: manipulare digitală, intervenții externe și campanii agresive de dezinformare desfășurate cu încălcarea legii.
Concluzii și solicitare
Pe baza tuturor acestor aspecte – denigrarea sistematică, susțineri externe nepermise, manipulări pe rețelele sociale, pasivitatea autorităților, fraudă informatică în procesul de vot – George Simion solicită anularea alegerilor prezidențiale din 2025, considerând că voința poporului a fost „deturnată”.
Cererea este însoțită de anexe cu presupuse dovezi, printre care decizii ale BEC, declarații oficiale, analize de securitate cibernetică și propunerea de audiere prin videoconferință a fondatorului Telegram, Pavel Durov, care ar fi confirmat presiunile primite pentru „reducerea la tăcere” a vocilor conservatoare din România.