as time goes by

Propoziția asta ”n-am timp” e ca perfecționismul trecut la calități în CV. Adică, o păcăleală.

Faci un pact diavolesc cu acest Namtimp, încât aproape întreții simbioza asta bolnăvicioasă. Eu am momente când plec de la Sibiu fără să fac razia prin dulapuri, pe care mi-o propun de fiecare dată în prima zi de vacanță la părinții mei. Și mă bucur aproape că n-am făcut-o, cu gândul că voi avea cu ce să încep data viitoare când venim.

Parcă mă simt mai bine să știu că rămâne ceva de făcut.

E deja după-masă când scriu acest articol. Soțul m-a întrebat ce-am făcut azi. Nimic, i-am răspuns. Și e ora 3!

L-am văzut cum se oprește din mâncat și își îndreaptă furculița spre farfurie, după care o flutură în aer cam jumătate de cerc.

-Și asta?

Ah, da. Un piure de cartofi și niște pulpe de pui am făcut, deci nici măcar un prânz întreg.

Și n-am avut timp să stau. De dimineață, de când am deschis ochii și m-am ridicat din pat, nu am stat. În afara celor 12 secunde pe care le-am petrecut, în medie, pe toaletă pe ziua de azi. N-am scris nicio vorbuliță, am stins câteva focuri online și am răspuns la un mail urgent pe care nu l-am văzut ieri.

ȘI E ORA TREI.

Dacă s-ar fi stricat frigiderul, aș fi găsit timp să chem pe cineva să-l repar. Sau dacă m-ar fi inundat vecinul, aș fi găsit timp pentru un instalator. Înțelegeți în ce direcție merg. Dacă mi-aș fi rupt un picior, aș fi mers la spital.

Doar că de ce să fie nevoie să pățesc ceva groaznic ca să-mi fac timp? Sunt bătută-n cap?

De ce îmi iese din gură ”namtimp” cu un soi de mândrie chiar?

Cum se face că aproape am nevoie să fiu atât de ocupată?

Dacă și tu suferi de boala Namtimp, știi ce vreau să zic.

E sindromul acela când ești constant contra cronomertru și te grăbești să mai faci ceva. Ți-ai dori să ai mai mult timp.

Ești mereu obosită să faci ceea ce vrei cu adevărat să faci. Simți că nu mai poți și nu știi exact de ce. Ești cu motoarele turate constant, dar nu ai opțiunea să te oprești.

Iar dacă ești ca mine, o să găsești și justificări pentru boala Namtimp. O s-o aperi ca pe ceva al tău.

Zilele trecute m-a întrebat bărbatu-meu ce s-ar întâmpla dacă n-aș mai spăla copiii pe dinți în fiecare zi.

Știu exact ce s-ar întâmpla, i-am zis. Aș vedea că se poate, că merge și-așa.

A doua zi, m-aș gândi, acum, dacă nu i-am spălat nici ieri, sărim și peste azi și frec bine mâine, să recuperez.

După care, m-aș trezi peste 3 luni. Pentru că în fiecare zi e ieri și azi.

Poate și tu te mândrești cu acest Namtimp.

Că le faci baie copiilor în fiecare zi.

Că te culci cu toate vasele curate, în dulap.

Că nu sari o seară peste demachiat.

Că citiți 5 povești la culcare pentru fiecare copil al tău.

Că nu comanzi pizza de trei ori pe săptămână și nu mănânci la prânz iaurt.

Dacă ești ca mine, într-un fel, ai nevoie să fii ocupată. Parcă te ține-n prinză boala Namtimp. Aproape îți dă un sens.

Te simți utilă și importantă când ești ocupată.

Și totuși ai ajuns cu cititul acestui articol până aici.

Nu mai știu cine scria că degeaba ne dorim ca ziua să aibă 25 de ore. Asta e imposibil, nu putem apăsa pe stop și deschide o acoladă temporală: inserați activitatea preferată aici, un serial, un somn, o cafea cu o prietenă, un sex, o carte, un ceai.

Nu putem să oprim timpul, dar putem să-l savurăm încet.

M-a inspirat să scriu acest articol numele unei cărți: The Abundant Mama’s Guide to Savoring Slow. N-am citit decât introducerea de pe amazon pentru că, știți voi, n-am timp  Dar iată ce zice:

5 obiceiuri care te fac să te simți ocupată

1. Ne gândim prea mult

Știți teoria bățului de chibrit? Asta e. Mâncătoare de energie. Ne facem scenarii. Prea analizăm situații. Ne imaginăm ce cred alți oameni despre noi. Ne concentrăm pe defectele noastre și pe ce s-a întâmplat prost.Ne concentrăm pe defectele altora. Irosim timp cu gândul la lucruri pe care nu le putem schimba.

2. Ne facem prea multe griji

Consumăm prea multă energie și timp cu lucruri de genul ce a mâncat copilul, ce nu a mâncat, când s-a culcat, de ce s-a trezit, cu ce să-l îmbrac, etc. Ne batem capul prea mult cu cine ce a făcut, cine ce nu a făcut și ce a mai rămas de făcut.

3. Suntem prea concentrate pe ceilalți

La ce se gândește? De ce plânge? Când o să meargă/vorbească/facă la oliță? O fi fericit? Îl traumatizez pe viață? Când o să mă pot înțelege cu el?

4. Facem prea multe planuri

Noi nu vrem ca lucrurile să fie doar făcute, ci făcute într-un anumit fel. Aici mă regăsesc teribil. Pentru că nu vreau să spăl copiii pe dinți cu orice preț, ci să fac asta într-un mod blând și jucăuș. Nu vreau să-i îmbrac în pijamale, ci să fim și fericiți când facem asta. Nu vreau doar să mâncăm din picioare deasupra oalei de pe aragaz, ci să stăm la masă cu toții ca o familie din filmele americane.

5. Facem prea multe deodată

Dacă am putea doar hrăni copiii, spăla rufele, pregăti cina, scrie mailul, plimba cățelul, suna bunica, face piața, citi o carte, juca un joc, viața ar fi mai simplă, zice autoarea Shawn Fink. În timp ce scriu, nu mi-e foarte clar ce mănâncă ea sau cum să fac eu toate astea pe rând și încet și în aceleași 24 de ore, dar poate vă simțiți voi inspirate și împărtășiți.

Aș mai avea multe de zis și promit să revin inclusiv cu niște soluții. (Doar că, oricât am vrea noi s-o facem, viața nu e ca-n cărți.)

Deci într-o zi. Știți voi, când o să am timp.

Miruna

p.s. Dacă sunteți curioase, cartea e aici.