Albiţa şi Negruţu

ei sînt cei doi iezi fătaţi azi la prînz.
unul alb-alb iar celălalt negru, cu stea albă în frunte şi "jampiere" albe.
ei sînt mîncăcioşi, sănătoşi şi frumoşi iar noi, fericiţi de numa'!

off topic: afară, cînd ninge, cînd e soare. cînd se topeşte zăpada de se vede pămîntul, cînd se albeşte totul în grădină.
draga noastră Doamnă Iarnă, noi cu toţii te iubim (în luna decembrie) şi de-aceea îţi şoptim: putere nu mai ai, oricît de mare tu te dai, lasă-ne şi te tot du, zboară ca un cacadu, Primăvara te-nghioldeşte şi Natura ne uimeşte!

"Mi-am dorit mult ca expoziţia «IA Aidoma» să aibă loc la Iași, la Palat, pentru că acestea sunt ii de prințese."

"De fapt, fiecare ie de aici poate fi purtată de o regină! 
Ştiam că se va redeschide Palatul Culturii și voiam aici, neapărat.
Unde e mai frumos, acolo vrem să ducem și noi cămășile noastre.
Nord-Estul este foarte puternic, mai puternic decât vă imaginați în ceea ce înseamnă răbdare, dedicare, femei care doresc să ducă acest patrimoniu mai departe. 
Expoziția, pe lângă că e frumoasă, e deșteaptă și are două lucruri importante de spus: că ne pasă de patrimoniu, de aceea vrem să-l descoperim, și că îl înțelegem și vrem să-i dăm viață, să nu rămână doar în depozit, la naftalină, trebuie să-l readucem în ceea ce purtăm pe stradă, ca să-l dăm mai departe, zestre”, a spus arh. Ioana Corduneanu, inițiatoarea proiectului „Semne cusute”, la vernisajul din această seară. 
Expoziția rămâne deschisă până pe 23 martie 2017, la Palatul Culturii din Iași.

pur şi simplu, Ioana.
Ioana care a promis că vine şi la Suceava, cu zestrea ei cu tot!

 

ENTJ-a (!!!???)

Tipul tău de personalitate este:
“Conducător”
(ENTJ-a)


“Timpul tău este limitat, așa că nu îl irosi trăind viața altcuiva. Nu fi prizonierul dogmei – al conviețuirii cu rezultatul a ceea ce gândesc alte persoane. Nu lăsa zgomotul opiniilor altora să îți amuțească vocea interioară. Și cel mai important, găsește-ți curajul de a-ți urma inima și intuiția. Ele știu deja ceea ce vrei tu să devii cu adevărat. Orice altceva trece pe un plan secundar.” Steve Jobs
ENTJ-ii sunt lideri înnăscuți. Persoanele care au acest tip de personalitate au fost dăruiți cu carismă și încredere, și proiectează autoritate într-un mod care atrage mulțimile laolaltă pentru îndeplinirea unui scop comun. Dar, spre deosebire de omologii lor centrați pe Principii (F), ENTJ-ii sunt caracterizați deseori de un nivel neiertător de raționalitate, folosindu-și determinarea, convingerea și mințile ascuțite pentru a atinge tot ceea ce și-au propus. Probabil este bine că aceștia formează doar trei procente din populație, pentru a nu copleși tipurile de personalitate mai timide și sensibile care formează restul populației lumii – dar trebuie să le mulțumim ENTJ-iilor pentru multe dintre afacerile și instituțiile pe care le considerăm ceva normal zilnic.

aseară a nins

şi azi-noapte a nins.
totul e alb şi curat.


Trahanache: (în picioare) Orele sunt înaintate! Poftiţi, poftiţi, stimabililor: avem cestiuni arzătoare la ordinea zilii... (şade)

(Toată lumea s-a aşezat la locul său.)
Caţavencu: (cu modestie) D-le preşedinte, vă rog, cerusem şi eu cuvântul...
Trahanache: Da, (binevoitor) da, stimabile. Aveţi cuvântul. Poftiţi la tribună!...
(Mişcare în grupul lui Caţavencu.)
Caţavencu: (ia poză, trece cu importanţă printre mulţime şi suie la tribună; îşi pune pălăria la o parte, gustă din paharul cu apă, scoate un vraf de hârtii şi gazete şi le aşază pe tribună, apoi îşi trage batista şi-şi şterge cu eleganţă avocăţească fruntea. Este emoţionat, tuşeşte şi luptă ostentativ cu emoţia care pare a-l birui. - Tăcere completă. Cu glasul tremurat.) Domnilor!... Onorabili concetăţeni!... Fraţilor!... (plânsul îl îneacă.) Iertaţi-mă, fraţilor, dacă sunt mişcat, dacă emoţiunea mă apucă aşa de tare... suindu-mă la această tribună... pentru a vă spune şi eu... (plânsul îl îneacă mai tare.)... Ca orice român, ca orice fiu al ţării sale... în aceste momente solemne... (de abia se mai stăpâneşte) mă gândesc... la ţărişoara mea... (plânsul l-a biruit de tot) la România... (plânge. Aplauze în grup)... la fericirea ei!... (acelaşi joc de amândouă părţile)... la progresul ei! (asemenea crescendo)... la viitorul ei! (plâns cu hohot. Aplauze zguduitoare.)
Ionescu, Popescu, Toţi: (foarte mişcaţi) Bravo!

1. azi am primit tăvile pentru răsaduri

2. Fratele meu, votantul PSD
Numărul celor care vor ieși în stradă va crește exponențial și printre ei vor fi și oameni care au votat pentru PSD

Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu n-au vorbit nici cu votanții lor!
Și pentru oamenii de stânga tot 1 noaptea era când a fost dat OUG-ul în Monitorul Oficial.
Guvernul lor nu i-a informat nici pe ei pe ordinea de zi pentru că nici pe ei nu i-a considerat demni să le argumenteze de ce se grăbesc și de ce sunt importante modificările Codului Penal.

Primul care suferă este cel care a crezut.
Și nu disprețul pentru el e soluția. Disprețul și superioritatea celorlalți la adresa lui e parte din ce l-a făcut să voteze PSD.
El e primul care suferă pentru că se simte înșelat.