pentru că Ioana, pentru că frumos, pentru că există


Nu fiți triști

Am visat, iubita mea, azi noapte
Că te-am scos sub lună la plimbare
Și-nhămasem stele nărăvașe
Toate pe ales, din Carul Mare.

Cele mai bune materiale din care să-ți faci măști „de casă”

Va trebui să ne obișnuim să purtăm măști, spunea recent președintele României. Dar ce te faci când ele nu se găsesc pe piață sau sunt prea scumpe? Ei, bine, un studiu arată care sunt materialele din care le poți confecționa acasă.

În urma pandemiei COVID-19, Centrele de prevenire și prevenire a bolilor (CDC) din SUA recomandă oamenilor să poarte măști în public. La fel, și în România autoritățile au recomandat asta. La nivel mondial, în acest moment, e un deficit consderabil de măști N95 și de măștile chirurgicalecare, oricum, ar trebui rezervate lucrătorilor din domeniul sănătății. Iar atunci când se găsesc pe piață, prețul lor a crescut atât de mult că mulți nu și le pot permite.

Vom trăi cu C19 luni de zile...

Dr Faheem Younus, șeful clinicii de boli infecțioase - Universitatea Maryland SUA:

„1 - Vom trăi cu C19 luni de zile... Să nu negăm sau să intrăm în panică. Să nu ne facem inutil viața dificilă. Să învățăm să fim fericiți și să trăim cu acest fapt.

2 - Virusul nu-și va reduce efectul vara. E vară în Brazilia și Argentina, dar virusul se răspândește rapid.

3 - Nu poți distruge virușii C19 care-au pătruns în celule bând prea multă apă – doar vei merge des la toaletă.

4 - Spălarea mâinilor și păstrarea unei distanțe de protecţie de 2 m este cea mai bună metodă de protejare împotriva virusului. Dacă nu aveți acasă un pacient C19, nu este nevoie să dezinfectați suprafețele din casă.

5 - Pachetele de marfă, pompele de benzină, cărucioarele de cumpărături sau bancomatele nu provoacă infecție. Spală-te pe miini, trăiește-ți viața ca de obicei.

6 - C19 nu este o infecție alimentară. Acest lucru este asociat cu picături de infecție, precum gripa. Nu există niciun risc dovedit ca C19 să fie transmis prin comandarea de alimente.

Noul coronavirus „stă bine” pe metalele preţioase. Cât rezistă virusul pe bijuterii şi pe diverse suprafeţe

Noul coronavirus rezistă cel mai mult timp pe bijuterii, pe mânere sau pe tacâmuri şi cel mai puţin pe ambalaje sau pe cutii.

Atunci când vine vorba de temperatură, virusul rezistă până la 28 de zile la 4 grade Celsius, în timp ce la 40 de noul coronavirus rezistă până la 6 ore. 

Potrivit unui infografic publicat pe pagina de socializare „Suntem cadre medicale”, nu există dovezi că noul coronavirus se poate transmite prin mâncare şi nu a fost depistat în apă. 

În schimb, pe vasele de gătit din inox, dar şi pe alte suprafeţe din bucătărie, noul coronavirus poate rezista până la trei zile. 

Dacă vasele de gătit sunt din cupru, atunci durata de viaţă a virusului se reduce drastic, la numai 4 ore. 

Pe suprafeţele din metal, ceramică sau sticlă, noul coronavirus poate rezista cel mai mult, până la 5 zile. 

Este vorba de obiecte precum pahare, farfurii, tacâmuri, oglinzi sau geamuri. 

De asemenea, virusul poate supravieţui aproape o săptămână pe chitanţe, ziare sau reviste. 

Pe încălţăminte, scaune sau pe butoane, virusul rezistă două sau trei zile. 

De asemenea, este recomandată dezinfectarea obiectelor de mobilier, a podelelor sau a balustradelor, pe care virusul rezistă, altfel, până la 4 zile.




Anul când ne mor bătrânii...

Există un film japonez pe care ar trebui să-l vedem sau să-l revedem în această perioadă de epidemie. Titlul, în engleză, este The Ballad of Narayama. Filmul, realizat de Shohei Imamura, după o nuvelă de Shichiro Fukazawa, a impresionat profund, în 1983, juriul Festivalului de la Cannes şi a obţinut recompensa supremă, Palme d’Or.

Povestea din film este inspirată, s-ar părea, din fapte reale: în secolul al XIX-lea, în unele regiuni foarte sărace ale Japoniei, cînd bătrînii împlineau 70 de ani şi nu mai puteau munci, erau invitaţi să plece benevol de acasă, de exemplu pe cîte un vîrf de munte, şi să aştepte moartea acolo. The Ballad of Narayama narează o astfel de situaţie, plecarea unei mame, acompaniată de fiul ei cel mare, pe „ultimul drum“. Cutumele acelui sat sărac erau stricte şi foarte pragmatice: la ce bun să mai ţii în casă un bătrîn din moment ce nu mai poate munci, ba mai trebuie să-l îngrijeşti, şi care înseamnă o gură în plus, un castron de orez luat de la gura copiilor?

Or, iată-ne acum într-o logică similară, doar că de transferarea bătrînilor în lumea cealaltă se ocupă un coronavirus. Statisticile sînt unanime, majoritatea celor morţi în urma contaminării cu COVID-19 sînt oameni avînd peste 60 de ani. De la începutul epidemiei, în Franţa, jurnalele televizate încep aproape sistematic cu dramele intervenite în diverse case de bătrîni unde virusul a intrat nu se ştie cum, iar pensionarii mor pe capete. Este ca şi cum COVID-19 ne-ar fi auzit în ultimii ani că ne tot plîngem de fenomenul îmbătrînirii populaţiei şi ar fi decis, în felul său, „să ne dea o mînă de ajutor“. În Italia, de exemplu, 70% din victime sînt bărbaţi, avînd media de vîrstă de 79 de ani…

Iată, poate, un subiect pentru un alt film sau poate pentru un roman macabru: un spirit malefic simte că locuitorii unui oraş nu-şi mai iubesc bătrînii şi îşi „oferă serviciile“.

MASCA OBLIGATORIE din 15 mai / vom renunţa la restrângerile care privesc persoane / FĂRĂ DECLARAȚIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE

Președintele a anunțat că după data de 15 mai, toată lumea va fi obligată să poarte măști de protecție în spațiile publice închise, dar și în transportul public în comun.

Măsura nu este limitată în timp. „Vom putea să renunțăm la purtarea măștii poate la anul, atunci când nu va mai exista riscul contaminării”, a declarat Iohannis.

Președintele și-a început conferința purtând pe față o mască.

„Dragi români, așa vom arăta după 15 mai, în spațiile publice închise și atunci când folosim transportul public în comun”, a precizat Klaus Iohannis.

https://www.dcnews.ro/masca-obligatorie-din-15-mai-iohannis-asa-vom-arata_744369.html

Klaus Iohannis a anunţat la ce restricţii se va renunţa după data de 15 mai, când expiră starea de urgenţă.

"După data de 15 mai, adică după ce se epuizează actuala stare de urgenţă, vom renunţa la restrângerile care privesc persoane. Deci nu vom prelungi restricţiile de deplasări individuale. Invers spus, vom putea să ne deplasăm în spaţii publice fără să trebuiască să declarăm în prealabil unde şi de ce mergem. E vorba despre libertatea de mişcare individuală. Evident, pentru protecţia generală a populaţiei şi pentru protecţia individuală, multe restrângeri vor rămâne în continuare în vigoare.

După 15 mai vor rămâne în vigoare interdicţiile pentru adunări publice, pentru manifestări de tot felul, dar aceasta nu va rămâne în vigoare şi mi s-a părut important să vă dau această veste", a declarat Klaus Iohannis.

https://www.dcnews.ro/iohannis--vom-renunta-la-restrangerile-urmatoare_744370.html

Începând cu 15 mai, vom renunța la declarația pe propria răspundere. Anunțul a fost făcut de Klaus Iohannis.

”După 15 mai, vom putea să ne mișcăm mai liber”, a spus președintele României.

https://www.dcnews.ro/fara-declaratie-pe-propria-raspundere-data-la-care-renuntam_744371.html

Medicul Imbri, despre măști: Spun ceva care va DERANJA foarte mult!

Dr. Emilian Ioan Imbri, managerul Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş din București, a spus ce ne așteaptă din cauza declașării pandemiei.

”Cel puțin o lună va trebui să fim precauți. Și atenție! Voi spune ceva care va deranja foarte mult. După această lună, să știți că ar trebui să ne obișnuim să trăim cu măștile pe față și cu spălatul pe mâini toată viața de-aici înainte!”, a spus Dr. Emilian Ioan Imbri la Realitatea Plus.
Numărul persoanelor infectate cu coronavirus în România

Până astăzi, 19 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 8.746 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.892 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 434 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman și Gorj, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 328 de noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 256 de pacienți

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 17.473 de persoane. Alte 47.003 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 93.611 de teste.


https://www.dcnews.ro/medicul-imbri-despre-masti-spun-ceva-care-va-deranja-foarte-mult_743721.html

Palada a IZBUCNIT: Asta-i România pe care n-o s-o poată ei șterge de pe fața pământului!

Sociologul Mirel Palada a vorbit despre lecția primită de ”tinerii frumoși și liberi” chiar de Paști.

”Știm bine cu toții cît de mult le place tefeleilor să-i demonizeze pe cei care nu sînt ca ei. Țintă predilectă: bătrînii, cei de la sat, credincioșii. Vai, ce mai e la gura lor la adresa acestor categorii sociale.

Ei bine, bătrînii, cei de la sat, credincioșii le-au dat zilele astea tefeleilor o lecție de demnitate și de disciplină și de respect. Ziua în care toți progresiștii se căinau că o să fie o nebunie și un balamuc a ieșit fără de reproș.

Pe de o parte, biserica s-a organizat și s-a mișcat ca la carte, demonstrînd o pricepere clar superioară admnistrației laice. Pe de altă parte, toți cei care erau acuzați de comportamente medievale, de pupat icoane și de alte linsuri de lingurițe iată că au primit lumina în cea mai demnă manieră cu putință.

Preoții și voluntarii au distribuit în două ore, lumea a stat disciplinată la porți și la uși. La miezul nopții lumea a ieșit în curte sau la geam și a auzit slujba de Înviere de la depărtare.

Și totul a curs într-o normalitate și într-o demnitate cum n-au visat neam de neamul hipsterilor și tefeleilor și minicaramitrilor cei isterici și cu spume la gură.

Vă place cum e România normală? Asta e România normală dragii mei, nu propaganda agresivă cu care vă tot prostesc iohanioții de atîta amar de vreme. Asta e România normală. Asta e România adevărată. Asta e România pe care, oricît s-ar căzni ei, n-o s-o poată șterge de pe fața pămîntului.

Hai, că e bine. Nu pier românii cînd vor tefeleii...

Hristos a înviat!”, a scris sociologul Mirel Palada pe Facebook.

https://www.dcnews.ro/palada-a-izbucnit-asta-i-romania-pe-care-n-o-s-o-poata-ei-sterge-de-pe-fata-pamantului_743751.html?fbclid=IwAR133nehIwlOyemAf5kWT4A0v2AkCpfcXZ7P4dlKDXoUhUP0nsugqJrqbY0

17.04.2020_Lecția Coreei de Sud: „Suntem foarte prudenți, pentru a preveni un al doilea val. Tratăm fiecare zi ca pe un fel de stare de război”

Din Coreea de Sud vine una dintre cele mai importante lecţii despre cum poţi lupta împotriva unei epidemii. Soluţiile-cheie: testarea masivă şi o anchetă epidemiologică de amploare. Acest lucru a făcut că numărul deceselor din cauza Covid-19 din statul asiatic să fie de doar 225 în condițiile în care cel al îmbolnăvirilor a trecut de 10.500.

Țări din lumea întreagă intrau în carantină în luna martie pentru a stopa răspândirea coronavirusului, iar în acest timp, în Coreea de Sud, oamenii începeau să iasă din nou pe stradă. 
Însă în luna februarie, Coreea de Sud raporta o creștere accelerată a cazurilor de infectare. Cu peste 5.000 de infectări, această țară avea printre cele mai multe cazuri de Covid-19 din lume. Numai că după aceea, ceva s-a schimbat. În timp ce numărul cazurilor din celelalte țări a continuat să crească, cele din Coreea de Sud au început să se stabilizeze. Priviți cum curba roșie, cea a Coreei de Sud, și-a schimbat traiectoria și s-a aplatizat, după ce inițial panta era destul de abruptă:

Lecția epidemiei de MERS

16.04.2020_Horațiu Moldovan, anunț sumbru înainte de Paște: ”Ne așteptăm la o dublare a cazurilor de coronavirus”

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Horațiu Moldovan, a făcut un anunț sumbru înainte de Paște în ceea ce privește numărul de îmbolnăviri de coronavirus din România.

Horațiu Moldovan, anunț sumbru înainte de Paște

Într-o intervenție la Antena 3, Horațiu Moldovan a anunțat că se așteaptă ca numărul cazurile de îmbolnăvire cu coronavirus să înregistreze o crește semnificativă imediat după Sărbătorile de Paște.
”Ne așteptăm să se producă un nou val de cazuri de coronavirus după aceste Sărbători Pascale. Noi sperăm să fim în limita unei dublări”, a declarat secretarul de stat.
”Dacă acest salt va fi peste dublu, sistemul medical poate să ajungă la limita lui de funcționare și să trebuiască să luăm măsuri speciale”, a fost mesajul îngrijorător tras de Horațiu Moldovan.

”Previziunile sunt că spre sfârșitul lunii mai mergem spre un trend ascendent”

Secretarul de stat consideră că nu putem vorbi de o relaxare a măsurilor de distanțare decât în momentul în care numărul cazurilor de coronavirus înregistrate în țara noastră va fi pe un trend descendent timp de o săptămână.
”Previziunile sunt că spre sfârșitul lunii mai mergem spre un trend ascendent și apoi vedem ce facem”, a afirmat în încheiere Horațiu Moldova, secretar de stat în Ministerul Sănătății.
El a mai anunțat că România va introduce în curând tratamente noi pentru bolnavii în stare gravă de coronavirus, termenul prevăzut pe acest lucru fiind după Sărbătorile de Paște.
Ministrul Sănătății Nelu Tătaru nu se așteaptă ca măsurile impuse de autorități să fie relaxate mai devreme de 20 mai sau 1 iunie. El a dezvăluit că persoanele peste 65 de ani ar putea fi restricționate chiar pentru o perioadă și mai lungă.
Ultimul bilanț anunțat miercuri de Grupul de Comunicare Strategică arată că numărul cazurilor de coronavirus pe teritoriul României a ajuns la 7.216, după ce în ultimele 24 de ore au fost raportate alte 337 de îmbolnăviri. Numărul morților este de 362.
https://www.fanatik.ro/horatiu-moldovan-anunt-sumbru-inainte-de-paste-ne-asteptam-la-o-dublare-a-cazurilor-de-coronavirus-19182624?fbclid=IwAR1DJdMSiGg89a3fzoWojiEAKRvvyrc48GbXcxrQtMP8BZtM4kmO2OxTvrE

15.04.2020_Cât de ușor se poate transmite coronavirusul? Un experiment ne arată cum ne putem proteja mai eficient



Un experiment realizat de o echipă de cercetători japonezi arată cât de ușor se poate transmite coronavirusul, inclusiv prin micropicături de salivă ce au dimensiuni mai mici de a mia parte dintr-un milimetru. Potrivit studiului, acestea pot rămâne în aerul din spațiile închise timp de 20 de minute. Totodată, cercetătorii oferă și soluția prin care ne putem proteja mai eficient: deschiderea geamului sau a ușii pentru a aerisi spațiul, eliminându-se în acest fel micropicăturile.

Cercetările din Japonia arată faptul că virusul COVID-19 se poate tranmite chiar și prin purtarea unei simple conversații cu altă persoană, scrie Adevărul.

Studiul a fost realizat prin folosirea unor dipozitive performante, precum camere video şi lumini laser, puse la dispoziție de televiziunea publică japoneză NHK, care a filmat întrgul experiment cu un grup de cercetărori, pentru a capta mișcarea micropicăăturilor. În urma experimentului, oamenii de știință au observat că micropicăturile, ce pot fi ale unui pacient cu COVID-19, sunt emise de fiecare dată când vorbim. Mai mult decât atât, aceștia au mai demonstrat și că, cu cât debitul verbal este mai mare, cu atât microparticulele sunt transmise mai ușor și într-o cantitate mult mai mare.

Din acest motiv , chiar dacă doi oameni stau la distanța recomandată și poartă o simplă conversație, contaminarea tot poate avea loc cu ușurință.

OMS, Organizația Mondială a Sănătății a recmandat ca oamenii să păstreze o distanță socială de cel puțin un metru distanță. Însă, în unele cazuri aceasta tot nu este suficientă pentru a opri răspândirea virusului, arată studiile recente. Totodată, se pare că aerisirea camerelor și spațiilor comerciale este foarte importantă.

Noul studiu oferă o perspectivă mai amplă asupra răspândirii rapide a coronavirusului. Chiar dacă au mai fost realizate cercetări, acestea s-au axat în mare parte, pe studiul propagării COVID-19 în urma strănutului sau a tusei unui pacient testat pozitiv, care emit are emit picături mai mari de 1 milimetru ce pot fi văzute folosind o cameră video obişnuită. NHK a descoperit că picăturile din strănut cad rapid pe pământ şi nu foarte departe.

Acestea plutesc cu ușurință în aer. De exemplu, un singur strănut sau o tuse poate produce 100.000 micropicături, care rămân în aer mai bine de 20 de minute. „Acestea pot purta mulţi viruşi. Le producem când vorbim tare sau când respirăm greoi. Cei din jurul nostru le inhalează şi aşa se răspândeşte virusul. Începem acum să vedem acest risc“, afirmă Kazuhiro Tateda, şeful Asociaţiei pentru Boli Infecţioase din Japonia, potrivit Adevărul.

Experimentul a simulat o situație în care 10 oameni s-ar afla într-un spațiu închis, de mărimea unei săli de clasă -, iar cineva testat pozitiv cu COVID-19 ar tuși sau ar strănuta. După 20 minute după tuse, micropicăturile încă plutesc în aer şi s-au împrăştiat în întreaga încăpere. Dar în momentul o fereastră a fost deschisă, microparticulele au fost eliminate de circulația aerului prin încăpere.

https://editiadedimineata.ro/cat-de-usor-se-poate-transmite-coronavirusul-un-experiment-ne-arata-cum-ne-putem-proteja-mai-eficient/?fbclid=IwAR1esS4kmD8hF9B-7S2tOt66XSz3auCKOBhHsoQkobwAdKvqEoS7T-iQK-8

15.04.2020_Dezinfectarea cumparaturilor in timpul pandemiei. Trebuie sau nu sa le curatam cu clor sau alcool?

In prezent, nu exista dovezi ca noul Coronavirus se transmite prin alimente. Cel mai mare risc in ceea ce priveste COVID-19 si mancare apare la cumparaturi, cand intram in contact cu oameni care ar putea fi purtatori.

Editorii Science Alert l-au intrebat pe Donald Schaffner, microbiolog si expert in Siguranta Mancarii la Universitatea Rutgers, cum ar trebui sa procedam in aceasta perioada. Iata ce a raspuns pe platforma independenta Metafact.io:
Ar trebui sa tinem alimentele pe balcon timp de 3 zile dupa ce le cumparam?

Este destul de ridicol. E greu sa tii laptele sau alimentele perisabile la temperaturi normale timp de cateva zile. Stim ca virusul este latent la temperatura camerei si ca incepe sa se inactiveze lent dupa aproximativ opt ore. Acest sfat care a tot circulat presupune ca toate alimentele sunt contaminate si ca simpla lor atingere ne va imbolnavi. Niciuna dintre aceste ipoteze nu este 100% adevarata.
Trebuie sa dezinfectam toate cutiile individuale si pachetele pe care le-am cumparat?

Daca sunteti ingrijorati ca exteriorul ambalajelor alimentare ar putea fi contaminat, va sugerez sa va spalati pe maini si/sau sa va igienizati mainile inainte de a manca orice aliment pe care l-ati scos din recipiente. Spalarea mainilor inainte de a manca este o buna practica chiar si atunci cand nu suntem in plina pandemie!
Pungile reutilizabile reprezinta un pericol?

Multe persoane folosesc pungi refolosibile, iar sfatul meu este ca acestea sa fie spalate in mod regulat, mai ales in aceasta perioada. Este teoretic posibil ca o punga reutilizabila sa fie contaminata, asa ca cel mai bine e sa va spalati pe maini dupa ce umblati cu ea si apoi sa o bagati la spalat la temperaturi ridicate, eventual cu produse dezinfectante.
Ce putem face pentru a reduce riscul de imbolnavire cand mergem la cumparaturi?

Multe magazine ofera produse de igienizare la intrare si dezinfecteaza carucioarele. Clientii ar trebui sa profite de aceste masuri daca le sunt puse la dispozitie.

Celalalt sfat ar fi ca toata lumea sa-si faca o lista astfel incat sa se poata deplasa rapid si eficient prin magazin, alegand articolele strict necesare si interactionand cat mai putin cu cei din jur.

In cazul in care exista un produs de dezinfectare si la iesirea din magazin, el trebuie folosit. Acasa, mainile trebuie curatate inainte si dupa aranjarea produselor alimentare in dulapuri, camara sau frigider.

https://www.peroz.ro/sanatate/dezinfectarea-cumparaturilor-in-timpul-pandemiei-trebuie-sau-nu-sa-le-curatam-cu-clor-sau-alcool-30581?fbclid=IwAR3sYlVKGmF5uiRLqnNq9qNvX_0eRfWVHicRWfJd9dY_XP62gkn7UeB52fQ

15.04.2020_Faceti rai din ce aveti!

Aura Porim
Mutat la țară - viața fără ceas
5 aprilie la 17:52 ·

Va salut! Postarea mea nu se adreseaza celor mutati la tara, din acest grup, ci acelora care inca au indoieli, inca mai au nevoie de un ghiont ca sa ia decizia...
Ministrul agriculturii indemna azi fermierii, taranii, sa iasa in ogoare si sa lucreze pamantul, ca sa avem ce papa la toamna. Nu-i asa ca e ironic?
Orasenii sunt eroi stand acasa, pe canapea, taranii sunt eroi daca muncesc... asa cum au muncit si pana acum.
Doar ca la toamna, cand supermarketurile nu vor mai avea ce sa puna pe rafturi din import, oraseanul comod (ca sa nu il numesc lenes) se va plange ca sunt scumpe rosiile si cartofii.
Zilele astea, mai multe persoane, prieteni, colegi, mi-au spus: ce bine de tine, ca ai unde iesi, la gradina, te plimbi, aer curat..
Dragii mei, cautati printre rudele voastre in varsta, o bunica, o matusa care are o palma de gradina si nu mai are putere sa o lucreze.. mergeti si dati-i o mana de ajutor, puneti-i niste straturi, arpagic, radacinoase, vedeti cum e sa lucrezi pamantul.
E truda, e transpiratie, praf, vant, soarele iti arde fata.
Nu e totul zen, idilic, la tara! Si mai ales daca nu esti la prima tinerete sau ai probleme de sanatate. Pamantul cere maini sanatoase, spate sanatos.
Duceti-va copiii si invatati-i ca mancarea nu creste in supermarket, invatati-i sa gradinareasca, apoi sa creasca pasari, animale...
Am avut nemaipomenita sansa (desi au fost valuri ale vietii care m-au dus intr-acolo) sa cresc la tara, sa particip la toate muncile agricole, alaturi de bunica mea, sa invat cum se produce mancarea, si sa respect mainile trudnice.
Habar nu aveam atunci, ca, dupa ani de facultate si ani in campul muncii de birou, aveam sa gasesc cea mai mare fericire in petecul meu de gradina, transformand un teren viran intr-un mic rai productiv, atat cat am, atat cat pot.
Urmeaza o criza alimentara, nu o spun eu, o spun cei mai realisti specialisti din domeniul economic.
Incepeti cu oricat de putin, cei care stati la bloc, cultivati in ghivece, cei care aveti curti cu gazon, incepeti si cultivati, in paturi inaltate, incepeti cu suprafete mici, dar nu mai irositi pamantul.
Si asa ne-a mai ramas putin pamant, la cat s-a vandut strainilor... Cresteti hrana, nu gazon!
Faceti rai din ce aveti!
Si daca aveti posibilitatea, cumparati pamant, o casuta la tara si creati-va conditii ca la oras.
Vremurile se schimba dramatic, viitorul este in online si in comunitati mici.
Era globalizarii apune.

15.04.2020_"Periculoșii bătrâni"

MariusTucă
15 aprilie la 06:40 ·

"Periculoșii bătrâni". Academicianul Ioan Aurel Pop: "Nu vă mai chinuiți să-i izolați, pentru că mulți sunt izolați oricum"
"Cu mai bine de două secole în urmă, pe când desfășura campania din Egipt, Napoleon (pe atunci el era doar generalul Bonaparte) a decis, în fața mamelucilor și a unei situații-limită, să aplice o tactică de apărare de tip circular, cu valorile puse la mijloc și cu militarii francezi desfășurați pe lungimea cercului. Se zice că atunci viitorul împărat ar fi dat un ordin memorabil, care nu a sunat bine deloc: „Măgarii și savanții la mijloc!”. Asta însemna să fie protejate aceste două categorii de ființe (adevărate valori) prin așezarea lor cât mai departe de primejdie. Nu era rău, ci era bine pentru că savanții nu erau asimilați cu măgarii, decât din punctul de vedere al utilității lor. Dincolo de glumă, măgarii erau de neprețuit pentru că erau cei mai buni cărăuși, iar savanții erau indispensabili pentru descifrarea comorilor istorice ale Egiptului, inclusiv a scrierii hieroglifice. Ambele categorii și-au făcut datoria, fapt pentru care Parisul s-a ales cu obeliscuri egiptene jefuite și cărate cu greu, iar umanitatea cu mesaje în clar despre o lume căreia îi datorăm, între altele, civilizația greco-romană, din care se trage civilizația noastră modernă și contemporană.
Unii au înțeles astăzi, tot într-o situație-limită, dar fără umorul lui Napoleon, să-i pună alături de protejații „măgari și savanți” și pe bătrâni, și tot cu intenția benefică de apărare.
Rafinamentul comunicării

13.04.2020_Câți semeni morți ne permitem și când redeschidem economia? Între soluția lui Raed Arafat și cea a lui Boris Johnson Citeşte întreaga ştire: Câți semeni morți ne permitem și când redeschidem economia? Între soluția lui Raed Arafat și cea a lui Boris Johnson

Șefii care ne-au chemat la imunizare colectivă au obținut un tratament preferențial. Premierul Marii Britanii a recunoscut că a reușit ca organismul său să primească oxigen pentru că două asistente au stat numai lângă el. Probabil că erau asistentele 007 și 008. Mărturia unui medic român din UK arată că asta nu se întâmplă la pacienții obișnuiți. “Poate că de aceea mor și atât de mulți oameni”.

Ideea imunizării colective a durat până când diverși lideri ai planetei s-au îmbolnăvit. În acel moment s-a dovedit că sloganul “Să ne îmbolnăvim împreună, că nu e așa de grav” se continuă prin “Și dacă ne îmbolnăvim, să ne tratăm fiecare după posibilități”. 

Ventilatoarele nu se bagă în priză și se pornesc 

11.04.2020_Un medic dermatolog ne învață cum să ne ferim de coronavirus: Preşurile îmbibate cu o soluţie pe bază de clor, spălarea mâinilor şi dezinfectarea

Medicul Manuela Răvescu recomandă o rutină strictă, pe care să o aplice fiecare persoană de fiecare dată când revine acasă. Preşurile îmbibate cu o soluţie pe bază de clor, spălarea mâinilor şi dezinfectarea sunt esenţiale mai ales în această perioadă de pandemie, anunță MEDIAFAX.

Cei care trebuie să iasă din casă, dar se tem că ar putea fi infectați cu noul coronavirus, există o metodă de a se asigura că nu își asumă niciun risc.

Manuela Răvescu, medic specialist dermatolog spune că este nevoie ca fiecare să aplice niște sfaturi practice atunci când revin acasă.

9.04.2020_Covid-19. Serviciile americane știau de virus din noiembrie 2019

Serviciile speciale americane au avertizat Casa Albă în legătură cu urmările devastatoare ale noului coronavirus, atât pentru sănătatea populației, cât și pentru mediul de afaceri, încă din noiembrie 2019, a relatat postul de televiziune ABC.

Citând un raport al biroului de informații medicale al Defense Intelligence Agency, temerile legate de noul virus care începuse să răspândească pe teritoriul orașului Wuhan, din regiunea chineză Hubei, încă din noiembrie, au fost descrise în detaliu de reprezentanții serviciilor speciale, ”îngrijorate că el i-ar putea infecta pe soldații americani din Asia”.

Autorii respectivului raport subliniau, de asemenea, că impactul acestui virus ”ar putea fi catastrofale”. Potrivit ABC, ”informația a fost de nenumărate ori adusă la cunoșința conducerii armatei americane și a Administrației SUA. ”Conferințe de presă cu participarea unor înalți responsabili ai guvernului federal și ai membrilor Consiliului de securitate pe această temă s-au desfășurat cu regularitate în luna decembrie”, precizează televiziunea menționată.

Fără a dezminte informațiile furnizate de postul ABC, cotidianul Washington Post susține că primul avertisment detaliat legat de noul coronavirus a ajuns la Administrația Statelor Unite pe 3 ianuarie, adică la câteva zile după ce, pe 31 decembrie 2019, oficialii de la Beijing anunțau oficial Organizația Mondială a Sănătății apariția unui nou virus care provoacă o formă de pneumonie nemaintâlnită.

https://www.dcbusiness.ro/covid-19-serviciile-americane-tiau-de-virus-din-noiembrie-2019_614407.html?fbclid=IwAR2zJC3MmC6d7veWcjRfS4bTrh8zIkGVzT-oZscTJF9ViRxBuYPFP-uEfhk

6.04.2020_Purtarea unei măști (chiar simple) este cea mai eficientă metodă pentru a preveni infecția. Cum o reutilizăm.

Metode de sterilizare (eficiență peste 99%)

(1) Ultraviolete (soare) - 30 de minute

(2) Vapori de apă (apă care fierbe)..........10 minute

(3) Aer cald la 70 de grade – 30 de minute.

(!!!) NU utilizați pentru decontaminare substanțe pe bază de alcool sau clor (distrug textura și eficiența măștii iar clorul poate fi toxic).

Centrul de Control al Bolilor din SUA susține că ,,o barieră fizică este mai bună decât nicio barieră” pentru că oprește chiar picăturile care pot ajunge în căile respiratorii superioare:

1. Există acum date suficiente pentru a recomanda sau chiar a folosi pe scară largă măștile faciale (ca în țările asiatice unde au modificat rata de transmitere. Încurajarea purtării măștilor faciale în public ar fi un bun compromis între blocarea totală și libertatea totală care riscă reapariția inamicului invizibil.

2. Măștile chirurgicale, poate chiar masca de schi, bandanele sau eșarfa, pot asigura mai multă protecție decât recomandările oficiale inițiale (de înțeles, dar nefericite) împotriva purtării de măști de către populație.

3. CDC sugerează chiar utilizarea eșarfei de către furnizorii de servicii medicale ca ultimă soluție atunci când nu sunt disponibile măști pentru față.

4. Din punct de vedere practic și social, măștile chirurgicale sau auto-fabricate, dacă sunt manipulate corect, pot fi de ajutor (în cel mai rău caz nu vor face rău).

5. Asigurați-vă că aruncați sau spălați după utilizare, fără a atinge suprafața exterioară.

6. (!!!) Utilizarea lor nu va elimina măștile respiratorii valoroase ffp3/N95 pentru protecția personalului din sănătate.

7. Trebuie să ne pregătim şi de valul doi al virusului. Vorbim de un virus cu transmitere preponderent respiratorie (dar și digestivă) , iar acest tip de viruşi ne dau mereu bătăi de cap în timpul sezonului rece, din motive evidente.

(!!!) Rețineți:

1. Dacă masca nu este rărită, spartă sau murdară, poate fi folosită din nou după o săptămână după ce a fost depozitată într-un loc izolat (!la soare) închisă într-o pungă ca cele pentru alimente.

2. Dacă este o mască textila o puneţi direct în chiuvetă, la spălat. Se spala cu detergent obişnuit, care ar trebui să omoare virusul fără probleme. Important este să clătiţi bine masca de detergent pentru a nu determina reacţii alergice pe faţă la următoarea purtare.

3. Dacă vă simţiţi mai în siguranţă, puteţi călca masca pentru „sterilizare”.

E nevoie urgentă de un plan B, bazat pe o nouă strategie. Prevenția (protecția celor din linia întâi- începând cu personalul medical și testarea extinsă a celor expuși/suspecți chiar asimptomatici) poate scurta durata și severitatea pandemiei. #nemobilizam

11.04.2020_Purtați măști de protecție!

#coronavirus Atenție, toți ar trebui să stim asta! Purtați măști de protecție! Purtarea unei măști (chiar simple) este cea mai eficientă metodă pentru a preveni infecția. Center of Disease Control din SUA anunță că ,,o barieră fizică este mai bună decât nicio barieră” pentru că oprește chiar picăturile care pot ajunge în căile respiratorii superioare. Cum o utilizăm?

#mic ghid de utilizare (ABC): fixare, purtare, reutilizare.#mic ghid anticovid
A. Fixare:
1.Spălaţi corect mâinile înainte de a atinge masca.
2.Puneți masca: dacă este o mască chirurgicală de hârtie, pe una dintre margini are o întăritură metalică. Acesta se aşează peste nas, iar marginea cealaltă, sub bărbie. Fața colorată către exterior, iar cea albă spre față!
3.Fixați masca: legaţi şireturile în spatele capului într-o poziţie confortabilă strângând atât de mult cât să se aşeze fix, dar nu strâns, pe faţă. Dacă este o mască cu bucle elastice, le daţi pur şi simplu după urechi.
4.Adaptați masca: modelaţi întăritura metalică peste nas.
5.Spălați și dezinfectaţi mâinile înainte de a da masca jos.
6.Scoateți masca: îndepărtaţi masca desfăcând nodurile de la spate şi o îndepărtaţi de faţă ţinând-o de şireturi.

B. Cât timp purtaţi masca:
1.Rămâne valabilă regulă de a nu duce mâna la faţă.
2.Dacă vă mănâncă naşul său gura, dezinfectaţi mâinile şi, prin masca, vă puteţi scărpina.
3.Dacă situaţia impune acces temporar la gură- pentru a da jos masca de la gură fără a o contamina, apucaţi cu două degete de exteriorul acesteia şi coborâţi marginea de sus până sub buza inferioară. Îndată ce se poate, trageţi înapoi masca în sus peste nas.
4.Dacă persoana cu care vorbiţi nu vă aude, vorbiţi mai tare.
5.(!!!) Nu daţi masca jos şi vă apropiaţi mai mult de interlocutor, aşa cum am văzut pe cineva făcând zilele trecute.

C. Cum o reutilizăm:
1.Dacă masca nu este rărită, spartă sau murdară, poate fi folosită din nou după o săptămână după ce a fost depozitată într-un loc izolat (!la soare) închisă într-o pungă ca cele pentru alimente.
2.Dacă este o mască textila o puneţi direct în chiuvetă, la spălat. Se spala cu detergent obişnuit, care ar trebui să omoare virusul fără probleme. Important este să clătiţi bine masca de detergent pentru a nu determina reacţii alergice pe faţă la următoarea purtare.
3.Dacă vă simţiţi mai în siguranţă, puteţi călca masca pentru „sterilizare”.

E bine de știut:
1.Măștile chirurgicale, poate chiar masca de schi, bandanele sau eșarfa, pot asigura mai multă protecție decât recomandările oficiale inițiale (de înțeles, dar nefericite) împotriva purtării de măști de către populație.
2.CDC sugerează chiar utilizarea eșarfei de către furnizorii de servicii medicale ca ultimă soluție atunci când nu sunt disponibile măști pentru față.
3.Tusea sau strănutul pot trage ca niște proiectile picăturile din gură sau nas cu o viteză de 50 de metri/secundă (pentru strănut) sau 10 m/ s(pentru tuse).
4.Picăturile pot ajunge chiar până la 6m distanță.
5. !!! Virusul rezistă minim 30 de minute în aer după ce „sursa” infecţiei nu mai este prezentă şi 4 zile pe diferite suprafeţe.
6. Se poate transmite la o distanţă de 4,5 metri de persoana infectată. Rata de transmisie 1 la 7.
7. „Distanța sigură” actuală în întâlnirile sociale poate să nu fie suficientă - cu excepția situației în care purtați o mască (simplă).

Rețineți:
1. Din punct de vedere practic și social, măștile chirurgicale sau auto-fabricate, dacă sunt manipulate corect, pot fi de ajutor (în cel mai rău caz nu vor face rău).
2. Asigurați-vă că aruncați sau spălați după utilizare, fără a atinge suprafața exterioară.
3. (!!!) Utilizarea lor nu va elimina măștile respiratorii valoroase ffp3/N95 pentru protecția personalului din sănătate.
4. Trebuie să ne pregătim şi de valul doi al virusului. Vorbim, în acest caz, de un virus respirator, iar acest tip de viruşi ne dau mereu bătăi de cap în timpul sezonului rece, din motive evidente”, a declarat, pentru CNN, Nelson Michael, medic specialist în boli infecţioase al armatei americane.
5. Încurajarea purtării măștilor faciale în public ar fi un bun compromis între blocarea totală și libertatea totală care riscă reapariția inamicului invizibil.
6. Există acum date suficiente pentru a recomanda sau chiar a folosi pe scară largă măștile faciale (ca în țările asiatice unde au modificat rata de transmitere).

7.04.2020_Virgil Musta ne învață ritualul de decontaminare atunci când revenim în casă

Fiecare om cu care intrăm în contact trebuie considerat ca fiind potențial infectat cu coronavirus, iar orice suprafață pe care o atingem este potențial contaminată, avertizează medicul Virgil Musta, şef de secţie la Spitalul de Boli Infecţioase de la Spitalul Victor Babeş din Timişoara, unde s-au vindecat cei mai mulți români infectați cu coronavirus, într-un interviu acordat HotNews.ro. Chiar dacă mulți dintre noi sunt izolați în această perioadă la domiciliu, riscul infectării rămâne valabil pentru fiecare ieșire din casă, oricât de scurtă. Medicul timișorean ne recomandă "un ritual de decontaminare" de fiecare dată când intrăm înapoi în casă.
Cum ne ferim de infecția cu coronavirus chiar și în izolare - 10 recomandări-cheie de la medicul Virgil Musta:
1. Fiecare om cu care intrăm în contact trebuie considerat ca fiind potențial infectat și trebuie să ne luăm măsuri pentru a ne proteja, având în vedere că, în acest moment, epidemia de coronavirus a ajuns în faza de transmitere comunitară în țara noastră: "Trebuie să menținem o distanță de cel puțin 2 metri de acea persoană, să nu ne apropiem și să nu vorbim de aproape, să fie contactul cât mai scurt, să fie cu mască și din partea noastră, și din partea persoanei respective, pentru că masca, de fapt, protejează mai mult cealaltă persoană decât persoana mea. În plus, trebuie să încercăm să frecventăm cât mai puțin colectivitățile mari."
2. Persoanele în vârstă trebuie protejate în mod special în această perioadă, deoarece "ei sunt cei care vor evolua sever și pot deceda dacă fac boala. Și atunci, merită o atenție și un efort colectiv ca să îi protejăm. În primul rând, trebuie să îi convingem că este esențial să nu iasă pe stradă, să stea în casă. În momentul în care ies se expun riscului de a se contamina. Este esențial și să putem să îi ajutăm, pentru că degeaba le spunem să stea în casă dacă nu are cine să le procure alimentația și lucrurile de care au nevoie, de zi cu zi. Să îi ajutăm și în acest sens."
3. Nu doar bătrânii, ci toți oamenii care fac parte din grupele de risc - care sunt singuri și suferă de boli cronice, de ficat, de plămâni, de inimă, diabet, boli care prezintă factori de risc major de evoluție severă a infecției cu COVID 19 - trebuie neapărat protejați în această perioadă.
4. Contaminarea prin mâini este foarte importantă în cazul acestui virus și poate chiar mai frecventă decât contaminarea prin aer, atrage atenția medicul timișorean: "În primul rând, trebuie să ne spălăm cât putem pe mâini, să nu ducem mâna la gură - trebuie să ne dezobișnuim de acest gest, să ducem mâna la nas, la gură, la ochi, să ne frecăm, pentru că acesta este modul de a ne contamina cu virusul."
5. Orice suprafață trebuie considerată posibil contaminată, potrivit medicului Virgil Musta.
6. Practic, trebuie să avem un ritual de așa-zisă "decontaminare" atunci când ajungem acasă după fiecare ieșire: "În primul rând, militez pentru un preș îmbibat cu clor la intrare, pe care ne ștergem talpa pantofului. Apoi, când intrăm în casă ne descălțăm, luăm alți pantofi pe care îi folosim în casă, în niciun caz nu folosim aceiași pantofi de pe stradă și în casă. După ce ne-am dat jos pantofii, mergem și ne spălăm bine pe mâini și pe față, pentru că fața poate fi și ea contaminată."
7. După ce am luat aceste prime măsuri de decontaminare, ne dăm jos hainele. "Pe acestea le punem într-un loc, în același loc zilnic, ca eventual să nu contaminăm toată casa. Să fie un loc unde să fie aerisite timp de 24 sau 48 de ore, după care le putem refolosi", recomandă medicul Virgil Musta.
8. După aceea, mergem din nou să ne spălăm pe mâini, eventual facem un duș, apoi ne îmbrăcăm cu hainele de casă, recomandă medicul.
9. "Dacă aceste gesturi intră în subconștientul nostru, avem mari șanse să ne protejăm. Dacă nu, greșim și, în funcție de noroc, facem sau nu facem boala", mai spune Virgil Musta.
10. Aerisirea încăperilor ajută în lupta cu virusul. Virusul nu rămâne suspendat în aer mult timp, dar el rămâne totuși o vreme și în aer, iar una dintre mijloacele de a decontamina aerul este să ne aerisim foarte bine încăperile. "În momentul în care aerul circulă, și dacă există o cantitate mică de virus, concentrația acestui virus scade sub nivelul de contagiozitate. Este important să aerisim permanent încăperile", explică medicul Virgil Musta, preluat Hotews.
https://miscareaderezistenta.ro/sanatate/virgil-musta-ne-invata-ritualul-de-decontaminare-atunci-cand-revenim-in-casa-53157.html?fbclid=IwAR17bIJnvsW0dyH7yzlpQr_mnUdtFPR9DCE3mg-_CqE_IZEPUVtf2MSg2dw

7.04.2020_Anunțul cercetătorilor: cât timp rezistă coronavirusul pe maștile de protecție și pe bani / Sfaturi importante pentru a preveni infecția COVID-19

Coronavirusul care provoacă infecția Covid-19 rezistă până la trei ore pe unele suprafețe cum ar fi șervețelele, dar poate să rămână zile întregi pe bancnote, metal și plastic, spun cercetătorii de la Universitatea din Hong Kong. Din fericire, virusul Sars-CoV-2 nu rezistă la contactul cu dezinfectanți casnici, înălbitor și poate fi îndepărtat prin spălarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun.

Virusul Sars-CoV-2, cel care provoacă Covid-19 poate să reziste pe suprafețele din oțel inoxidabil și plastic până la patru zile, iar pe stratul exterior al unei măști pentru față timp de o săptămână, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Hong Kong (HKU).

Raportul, publicat la sfârșitul săptămânii trecute în jurnalul medical The Lancet și citat de South China Morning Post, se adaugă unui număr tot mai mare de cercetări despre stabilitatea Sars-CoV-2 și prevenirea transmiterii lui.

„Sars-CoV-2 poate fi extrem de stabil într-un mediu favorabil, dar este vulnerabil la metode obișnuite de dezinfectare', spun cercetătorii citați de Digi24.ro.

În cadrul studiului, cercetătorii au testat cât timp rezistă virusul la temperatura camerei pe diverse suprafețe. Pe șervețele a rezistat mai puțin de trei ore, în timp ce de pe lemn și haine a dispărut a doua zi.

Pe sticlă și bancnote, virusul era încă prezent în a doua zi, dar a dispărut complet în a patra zi, în timp ce pe oțel inoxidabil și plastic a fost prezent între patru și șapte zile.

Cercetătorii spun că, pe stratul exterior al unei măști pentru față, de genul celor protectoare pe care le poartă toată lumea de când a izbucnit pandemia, a existat un nivel detectabil de infecție după șapte zile.

„Acesta este exact motivul pentru care este foarte important să nu atingeți exteriorul unei măști, în cazul în care purtați una', a spus dr. Malik Peiris, participant la studiu.

Pe toate suprafețele, concentrația virusului s-a redus destul de rapid în timp, mai spune studiul.

Un alt studiu făcut de cercetători americani privind stabilitatea virusului care provoacă COVID-19 și publicat în luna februarie în revista Nature a concluzionat, de asemenea, că acesta ar putea rămâne activ câteva zile pe anumite suprafețe. Ei au descoperit că virusul a rezistat pe plastic și oțel până la 72 de ore, dar a dispărut după 24 de ore de pe carton.

https://www.viva.ro/actualitate/anuntul-cercetatorilor-cat-timp-rezista-coronavirusul-pe-mastile-de-protectie-si-pe-bani-sfaturi-importante-pentru-a-preveni-infectia-covid-19-2537923?fbclid=IwAR21WZuC64NmaLgKPkPdUI4OzAYgEFeFkcYsBTGCQJOQNtaEbDONq5o5otQ

3.04.2020_5 puncte de presopunctura care te pot ajuta sa atenuezi simptomele de stres si anxietate in mai putin de 3 minute

Este normal sa fii stresat din cand in cand, insa o stare continua de stres poate crea serioase probleme de sanatate: insomnie, probleme digestive, dureri de cap, scaderea apetitului sexual si slabiciune fizica. Maseaza aceste 5 puncte de presopunctura pentru a scapa de stres si a redobandi acea senzatie de bine.

Este normal sa fii stresat din cand in cand, insa o stare continua de stres poate crea serioase probleme de sanatate.
Corpul uman manifesta stres pentru a ne ajuta sa supravietuim in caz de pericol. Mai exact, stresul activeaza sistemul nervos simpatic, care directioneaza circulatia sanguina spre muschi si genereaza energia necesara pentru a fugi de un pericol iminent.
Din pacate, odata cu evolutia societatii au evoluat si formele de stres cu care ne confruntam zi de zi. Oamenii nu se mai tem de animale de prada, isi fac griji pentru termenele limita si raspunderile pe care le au. Si cum acesti factori sunt prezenti in viata de zi cu zi, unii oameni ajung sa manifeste o stare de stres cronica.
Cu timpul, aceasta conditie duce la insomnie, probleme digestive, dureri de cap, scaderea apetitului sexual si slabiciune fizica.
Alte simptome de stres includ:
  • Boli de inima
  • Tensiune marita
  • Glicemie ridicata
  • Tulburari ale aparatului reproducator
  • Diabet
  • Depresie
  • Tulburari asociate cu anxietatea
  • Luare in greutate, imbolnaviri frecvente si grave
  • Probleme de memorie si concentrare
  • Boli ale aparatului respirator superior
  • Dezvoltare rapida a virusului HIV
  • Inflamatii
  • Slabirea sistemului imunitar
  • Deteriorarea tesuturilor

Cum gestionezi stresul

Nu este nicio surprinza ca alimentatia corecta, meditatia si miscarea ajuta la gestionarea stresului, insa uneori este nevoie de un impuls suplimentar.
Presopunctura este una dintre cele mai simple metode de a inlatura stresul, in mod rapid si neinvaziv. Este o metoda terapeutica folosita cu succes de 5 mii de ani.
Conceptul de presopunctura implica identificarea unor puncte de presiune, situate de-a lungul meridianelor, sau al canalelor energetice din corp. Fiecarui meridian ii corespunde un organ sau un grup de organe specifice si prin ele curge energia vietii sau «Qi».
Cand Qi-ul este blocat, apar bolile.
Desi medicina moderna nu poate explica cu exactitate modul in care actioneaza presopunctura, acest tip de tratament alternativ, la fel ca si acupunctura, este recomandat ca tratament complementar. Presopunctura se foloseste pentru a reduce stresul, a imbunatati nivelul de energie, a inlatura durerea si a diminua alte simptome de cancer, precum si pentru a ajuta un bolnav sa tolereze mai bine un tratament de cancer.

Mic ghid de presopunctura

Inainte de a incepe sesiunea de terapie, respira adanc si intinde bine mainile si corpul in zonele in care vei atinge punctele de presopunctura. Poti masa usor pielea inainte de a aplica presiune asupra punctelor.
Foloseste degetul mare, incheietura mainii sau podul palmei si aplica presiune asupra punctului ales cel putin 3 minute, marind presiunea treptat. Incearca sa mentii un echilibru intre senzatia de durere si cea de detensionare si nu uita sa respiri adanc pe tot parcursul tratamentului.

Iata 5 puncte care elimina starile de anxietate si stresul.

  1. Nei Guan
Pentru a gasi punctul de presiune, aseaza trei degete pe partea interioara a antebratului, pozitionand inelarul paralel cu incheietura. Misca varfurile degetelor astfel incat aratatorul sa ajunga pe mijlocul antebratului. Punctul in care se afla varful aratatorului este punctul de presopunctura. Apasa punctul respectiv cu aratatorul sau cu degetul mare timp de 2-3 minute. Apoi maseaza usor cu miscari circulare, cat timp simti ca este nevoie sau pana dispare stresul.
  1. Union Valley
Aseaza palma dreapta cu fata in jos si cauta zona care uneste degetul mare de aratator. Aseaza degetul mare al mainii stangi pe punctul in care pielea intalneste muschiul degetului si pune aratatorul stang dedesubt, exact sub acelasi punct. Acum apasa cu ambele degete punctul respectiv si inspira adanc, incercand sa elimini tensiunea din corp cu fiecare expiratie. Fa acelasi lucru si la mana cealalta. Repeta pentru rezultate optime.
  1. Shoulder Well

Acest punct e mai usor de gasit in oglinda. Presiunea exercitata asupra acestui punct se face cu ajutorul degetului aratator si se repeta pe ambii umeri, pentru a elibera energia Qi in intreg corpul. La inceput se va simti o usoara incordare, insa poti inchide ochii si te poti concentra pe respiratie pentru a ajuta corpul sa se detensioneze.
  1. Central Treasury
Daca ai dificultati cu respiratia, poti folosi acest punct de la nivelul pieptului. Pune degetul pe punctul in care omoplatul (scapula) se uneste cu muschiul pectoral, cam la jumatatea distantei dintre axila si gat. Aplica o presiune moderata, apoi repeta pe partea bratului opus.

  1. Heavenly Pillar
Pentru a alunga insomnia, gatul intepenit si oboseala, foloseste doua puncte de presopunctura de la baza capului: apleaca gatul in fata si pozitioneaza ambele degete mari pe ceafa. Cauta cu cele doua degete baza craniului. Apoi localizeaza sira spinarii si muschiul care se intinde de o parte si de alta a acesteia. Apasa cu varful degetului pe cele doua puncte ale muschiului, de-o parte si de alta a sirei spinarii. Stai drept, cu coloana bine intinsa cand presezi punctele.

https://viataverdeviu.ro/5-puncte-presopunctura-antistres?fbclid=IwAR27dvMAF1llbc3K3uGIECdDG15_MxlB2khlO64kyFadjrHxzd1iYQ9da_g

3.04.2020_Coronavirus în România: cum arată simulările răspândirii și când se va atinge un maxim al contagiunii

Bogdan Micu, omul care a lucrat cu Guvernul României și a creat sistemul IT numit "Inspectorul Pădurii", prin care autorităţile îi prind pe cei care defrişează ilegal pădurile, a postat un calcul legat de numărul de morţi la care va ajunge România din cauza coronavirusului. El face public acest studiu cu toate detaliile și analizele rezultatelor pe pagina sa de socializare. Redăm textul postării:
"Zilele astea am facut cateva analize asupra nivelului de infectii care va afecta Romania. Eu am nevoie de aceasta predictie ca sa pot evalua ce nevoie de echipamente va fi in tara. Sa stiu ce trebuie cumparat. Ca nu poti cumpara de pe o zi pe alta milioane de echipamente. Lead time best case este 3 saptamani. Trebuie strategie si viziune. Altfel esti mort in fasa pe piata internationala de echipamente.
In cazul de fata este o versiune a simularii in care am ales un caz usor mai optimist decat Italia si Spania.
Motivul principal pentru care am ales asta este ca Romania, spre deosebire de alte tari, a luat masuri de distantare sociala mult mai devreme. Un lucru care se poate modela.
Intre variabilele mele, majoritatea sunt valori destul de universal valabile, si testate deja in china si alte tari, si deci aproape de realitatea de la noi.
Ce avem noi particular?
2 variabile.
1. Compliance rate al distantarii. Eu am ales 67%. Care este general acceptat ca fiind destul de realist. Adica 2 din 3 oameni respecta destul de serios distantarea sociala. Dar nu am date sa stiu daca chiar asa e. Dar cred ca asa e.
2. Numarul de infectati care au intrat in tara. Aici mi-a fost super greu sa fac o estimare. Am verificat cu politia de frontiera cam cati aomeni au intrat in tara si din ce tari au venit. Am verificat la acea data cati oameni erau deja confirmati in acele tari. Am facut o extrapolare si am zis ca probabil, un procent similar cu populatia din zona de unde vin, sunt bolnavi si ai nostrii romani. Momentan am ales 2000 de bolnavi initiali in ziua zero. Asta inseamna cati am estimat eu ca sunt infectati intrati in Romania. Ziua zero aleasa de mine este 8 martie.
Cum se citeste estimarea:
1. Peak? Toata lumea ma intreaba cand atingem Peakul. In primul rand sunt mai multe Peakuri. Peakul de infectati. Peakul de spitalizati. Peakul de decese. Dar un Peak NU inseamna o zi in cazul de fata. Inseamna - asa cum se vedem din grafic- o perioada lunga de aproape 45 zile.
2. Culoarea galbena inseamna numarul de persoane expuse virusului.
3. Culoarea rosie inseamna numarul de persoane infectate (incl asimptomaticii)
4. Culoarea albastru deschis inseamna numarul de persoane spitalizate. (Din asta se aplica un procent pentru a vedea numarul de persoane in Terapie Intensiva)
5. Culoarea albastru inchis - numarul de decese.
Graficul este pe zile. Si practic se poate citi in fiecare zi cati oameni vor fi in spitale. In Terapie intensiva. Decese. Vindecati. Etc.
Just pick a date - and u have it.
Cum am verificat ca e corect?
Cea mai buna metoda de verificare pana acum pentru mine a fost verificarea cu datele reale. Graficul are ziua zero la 8 martie. Si, cu o marja de eroare cam de 10-20% a prezis corect evolutia. De pilda cand in tara erau 1814 confirmati si 70 decese eu vedeam 1870 confirmati si 90 decese.
Ma astept ca modelul sa inceapa sa aiba diferente tot mai mari fata de realitate. Asta este pentru ca, desi ma lupt de ceva vreme sa am acces la informatii oficiale ca sa pot antrena modelul pe date cat mai reale, ma lovesc de o frica de transparentizare pe care nu o inteleg. Chiar daca sunt angajat guvernamental.
Oricum si asa, modelul ne da o idee asupra duratei si magnitudinii. E pura matematica.
Acum doua zile am prezentat acest model domnului Ministru Tataru. Si apoi si domnului Prim Ministru.
Au fost foarte receptivi la ce au vazut.
Am zis ca de fapt, modelul asta este doar o unealta pe care trebuie sa o folosim ca sa prezicem in mod AUTOMAT necesarul de echipamente in spitale in avans, rata de acoperire a paturilor cu ventilatoare, rata de imbolnavire a medicilor, distributia automata si trasparentizarea distributiei de echipamente etc etc.
Ar trebui sa putem sta la masa cu autoritatiile, sa discutam ce vom face pe 15 aprilie sau pe 30 aprilie, inca de azi.
Achizitiile de echipamente dureaza. Resursele nu pot fi realocate pe loc.
Cum inlocuim doctorii din carantina?
Cum testam daca se termina testele intr-un loc si in altul sunt prea multe? Pentru ca distributia spatiala nu e uniforma?
Totul trebuie automatizat, profesionalizat si debirocratizat in max 3 zile. Altfel efortul nostru se va prabusi rapid sub greutatea realitatii de maine.
A ramas ca mai discutam.
Eu pun aceasta previziune aici. Sa fie.
Datele rezultate pe scenariul probabil:
1. Incepand cu approx 8 aprilie vom trece de 5000 de comfirmati. In modelul meu comfirmatii si spitalizatii sunt pusi impreuna. Dar o parte sunt in carantina de fapt.
2. Undeva pe 25 aprilie - 30 aprilie (+-5 zile) vom trece de 1000 de decese.
3. Peakul (cazuri in spital si carantina cu simptome grave) va incepe cam pe 7-9 aprilie si va dura pana in 15 mai. Dupa 15 mai vom scadea sub 5000 de oameni in spitale si carantina.
4. Ziua cu cei mai mult oameni in spitale va fi aproximativ intre 17-25 aprilie. Cu approximativ 8535 oameni in spitale si carantina dar cu simptome grave.
5. In perioada de peak vom avea cam 35-40 de decese pe zi.
6. La 1 iulie ma astept sa fi declarat deja epidemia invinsa. Cu cateva cazuri noi declarate pe vremea aia. Sau aproape nici unul.
7. La 1 iulie cand vom fi invins, vom avea aprox 2657 decese.
Date pe scenariul mai improbabil de tip italia:
In general daca ma iau dupa Italia si extrapolez la Romania cifrele tind sa se dubleze. Deci daca vreti scenariu pesimist inmultiti cu doi cifrele de mai sus. Mai rau de atata e foarte improbabil sa fie. Dar, durata ramane aceeasi. Doar parabola e mai inalta.
Ps: Azi modelul meu zice 2756 de infectati cu 112 decese. Si sunt de fapt 2738 infectati si 107 decese.
Sper ca aceste informatii sa va ajute. Si sa fie un exemplu ca Transparenta inspira solidaritate si Transparenta ar putea ajuta daca ar fi practicata.
#update.
Mai jos veti gasi sursa codului pe care ma folosit-o in analiza. Am postat-o in commenturi dar o pun si aici.
Scopul acestui post este sa indemne autoritatile sa ia Data Driven Decisions nu sa ia Decisions Driven on MY data.
Modelul meu este doar o varianta de MODEL pe care am de gand sa il ajustez pe masura ce am acces la noi date. Daca cineva crede ca intelege mai bine ce se intampla este invitat sa puna alte variabile. Sa explice de ce a ales alte variabile. Si sa il posteze in comments sau pe pagina lui.
Acest cod a fost scris de mai multi cercetatori carora le suntem recunoscatori. Codul este menit sa fie adaptat fiecarei tari in parte. Indemn cat mai multi doritori sa se joace cu el."
https://miscareaderezistenta.ro/sanatate/coronavirus-in-romania-cum-arata-simularile-raspandirii-si-cand-se-va-atinge-un-maxim-al-contagiunii-52945.html?fbclid=IwAR15jrx1149mO_9tH1Ni7raALVOPD8lxA_AzhfBX68ZEz92s82TfyuF5hBs