Ciuma a lovit Imperiul Roman de Răsărit tocmai când acesta se afla la zenit. Împăratul Iustinian cel Mare visa la unificarea celor două imperii romane şi măreţul său plan era aproape de reuşită. Numai că, dinspre Egipt sau Etiopia, nu se ştie sigur, s-a răspândit în anul 541 bacteria care avea să facă cele mai multe victime de-a lungul istoriei, Yersinia pestis, şi care i-a spulberat visele de grandoare.
Istoricii consideră că această primă pandemie a dus la moartea a circa 100 milioane de cetăţeni, punând capăt vieţii urbane romane. De fapt, acesta a fost evenimentul care a pus capăt Antichităţii şi a deschis uşa Evului mediu întunecat.
În 1347, caravanele care veneau dinspre China, pe Drumul mătăsii, aduceau cu ele „moartea neagră”, după cum mai fusese denumită ciuma bubonică. A însemnat moartea pentru 50 milioane de persoane, jumătate dintre victimele sale fiind din Europa, care a pierdut în anii pandemiei, un sfert din populaţia sa. Oraşe abandonate, cadavre lăsate pe străzi, oameni care îşi părăseau locuinţele pentru a fugi din calea molimei ucigătoare... descrierea efectelor sale poate continua în nuanţe sumbre.
Statele mediteraneene, cele mai avansate, vor fi şi cele mai lovite de ciumă. De altfel, termenul actual de „carantină” provine din „quarantena”, forma veneţiană a cuvântului italian „quarantina”, şi desemna izolarea de 40 de zile care era impusă echipajelor care se întorceau în măreaţa capitală a dogilor. Veneţia de la mijlocul secolului XIV, după ce bacteria bântuia oraşul, era la fel de goală precum în zilele pe care tocmai le trăim. Scriitorii italieni ai vremii, la fel ca jurnaliştii de azi, prezentau exodul înspre sud sau înspre posesiunile de la ţară a nobililor de aici, din Genova sau din Milano.
Când pandemia s-a terminat, strălucirea bogatelor oraşe-state italiene care stăpâneau Mediterana, ca şi a măreţului Constantinopol pălise. De altfel, unii istorici consideră că aceasta fusese lovitura cea mai cruntă pentru Imperiul Bizantin, iar victoria lui Mehmed al II-lea venise firesc şi apariţia turcilor în Europa nu mai trebuia să mire pe nimeni.
În sfârşit, cea mai cruntă pandemie a istoriei moderne a fost „gripa spaniolă”, care a infectat aproape o treime din populaţia globului, aducând moartea pentru 50 milioane de suflete. Denumirea dată nu îi dovedeşte originea: ziarele vremii vuiau de morţile spaniolilor întrucât cenzura de război nu permitea să relateze ştiri care ar fi zdruncinat moralul trupelor beligeranţilor, şi aşa mult redus de anii crunţi ai războiului, iar Spania neutră nu avea asemenea oprelişti. De fapt, se pare că primele victime au fost militarii cantonaţi în Fort Riley, Kansas, întorşi de curând dintr-o misiune în China.
Din păcate, deşi Statele Unite fuseseră adevăratul învingător şi lumea se aştepta ca ele să fie garantul păcii, după discursuri însufleţitoare, preşedintele Woodrow Wilson nu a reuşit să mai ţină piept dorinţei de revanşă a premierului Franţei, Clemenceau, care nu era de acord cu principiul enunţat de americani: „o victorie fără invingători”. Motivul? "Preşedintele s-a îmbolnăvit violent de gripă într-un moment în care soarta întregii civilizaţii era în balanţă", scria doctorul său personal. Wilson se va întoarce la masa negocierilor, însă va fi doar o umbră a celui dinainte. De altfel, odată cu preşedintele său, în faţa sutelor de mii de victime ale gripei, Statele Unite se vor întoarce şi ele în izolarea de până atunci pentru alte două decenii, lăsând Europa şi lumea să se pregătească de Al doilea război mondial.
Pandemiile au schimbat brusc cursul pe care se îndrepta istoria până la apariţia lor neaşteptată. Nicio boală nu a făcut diferenţa dintre bogaţi şi săraci, lorzi ori muncitori, romani şi barbari. Au ucis fără distincţie. Însă au lovit cel mai puternic în statele puternice, în lumea ordonată şi civilizată, căreia i-a spulberat conştiinţa siguranţei, a superiorităţii pe care credea că o dobândise în faţa celor care se găseau pe o treaptă inferioară a istoriei şi pentru care moartea era, oarecum, un fapt banal.
Pentru care puteri mondiale pandemia actuală ar putea fi cântecul de lebădă? Europa pare a fi, iarăşi, în situaţia geopolitică a Imperiului Roman din vremea lui Iustinian. Comparaţia cu Veneţia secolului XIV este şi mai evidentă. Totuşi, putem spera că am depăşit stadiul de evoluţie în care se spune că oamenii nu învaţă nimic din istorie? O întrebare la care trebuie să răspundem fiecare, din casele noastre.
https://republica.ro/pandemiile-si-dezastrele-care-le-au-urmat-pentru-care-puteri-mondiale-pandemia-actuala-ar-putea-fi-cantecul?fbclid=IwAR2hm_rvFtwcpAYKwV8eLblhj89lUpw4D1VY_tPVn_khzvF9d36BSdCkhyU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu